Cristian Boureanu este în relații bune cu bărbații care s-au căsătorit cu fostele sale soții.
Fost politician, controversatul afacerist (52 ani) a fost însurat de două ori, prima dată cu Irina Șoancă, apoi modelul Valentina Pelinel, amândouă părăsindu-l. Faptă parcă desprinsă dintr-o telenovela, prima, cu care a fost căsătorit timp de patru ani, s-a cuplat chiar cu nașul de cununie, Sebastian Vlădescu. Însuși Boureanu a aflat vestea de la nașul său, după cum chiar el a povestit. ”Cu Sebastian Vlădescu am rămas prieten și acum, iar cu Cristi Borcea (actualul soț al Valentinei Pelinel, cu care a o căsnicie ce a durat șapte ani) mă chiar des, la sauna ori la sală. Într-o noapte m-am trezit plângând și i-am spus Valentinei (faptul că a visat că ar avea o relație cu Cristi Borcea - n.r.), după care mi-am cerut scuze. Dar ei aveau o relație deja”, i-a recunoscut Cristian Boureanu lui
”Cu Vlădescu eram prieten bun, aveam chiar și businessuri împreună. Era și nașul nostru, dar am rămas prieteni și acum. După ani de zile, am început să discut cu Ioana (prima sa soție-n.r.), să ne înțelegem. Am mai învățat în timp că oamenii nu sunt proprietate, nu-i putem ține cu forța, eu cred în libertatea omului de a decide”, a mai spus Cristian Boureanu care a a avut de tras, dar și de învățat din situațiile în care s-au încheiat căsătoriile sale.
”Am mai învățat în timp că oamenii nu sunt proprietate, nu-i putem ține cu forța. Cred că m-am cam împăcat și cu mine în principiu”, a conchis Cristian Boureanu care se vede cum cei cu care s-au căsătorit fostele sale soții.







