Cum politica apei a secat o țară: baraje goale, sate abandonate și un „cutremur silențios”. „Ziua Zero se apropie”

Cum politica apei a secat o țară este realitatea dramatică prin care trece Iranul, confruntat cu una dintre cele mai grave crize hidrice din istoria sa recentă, o criză care pune sub semnul întrebării însăși posibilitatea locuirii umane în marile orașe, inclusiv în Teheran, unde trăiesc peste 9 milioane de oameni.

Cum politica apei a secat o țară și a adus Iranul în pragul colapsului hidric

Zeci de baraje din Iran sunt aproape complet goale, iar 32 dintre principalele rezervoare au ajuns la un nivel de sub 5% din capacitate, după ani de precipitații extrem de reduse. Unul dintre rezervoarele care alimentează capitala cu apă potabilă a înregistrat un declin catastrofal, iar scenariul evacuării în masă a populației din Teheran nu mai este exclus de specialiști. Potrivit experților iranieni citați de Antena3.ro, schimbările climatice și seceta extremă au funcționat ca un catalizator, însă rădăcina crizei se află în decenii de politici defectuoase și management iresponsabil al resurselor de apă.

Kaveh Madani, directorul Institutului Universitar al Națiunilor Unite pentru Apă, Mediu și Sănătate, avertizează că Iranul se confruntă cu un adevărat „faliment al apei”, rezultat al guvernării slabe, al lipsei de viziune și al dependenței excesive de soluții tehnologice care au ignorat limitele naturale ale resurselor. Acesta susține că, dacă precipitațiile din iarnă și primăvară vor fi insuficiente, „Ziua Zero” ar putea veni rapid, făcând imposibilă susținerea vieții într-un oraș de dimensiunea Teheranului.

După instaurarea regimului ayatollahilor, Iranul a investit masiv în baraje, irigații intensive și agricultură orientată spre autosuficiență alimentară. Guvernul a subvenționat culturi mari consumatoare de apă, precum orezul și merele, a oferit împrumuturi ieftine fermierilor și a permis forarea necontrolată a puțurilor, epuizând treptat apele subterane. Hossein Tabari, profesor la Universitatea din Antwerp, explică faptul că aproximativ 74 km³ de apă subterană au fost pierduți între 2002 și 2015, iar agricultura consumă aproape 90% din resursele de apă ale țării, în mare parte prin sisteme de irigații ineficiente.

Criza climatică a amplificat aceste vulnerabilități. Teheranul a înregistrat unul dintre cele mai secetoase începuturi de an hidric, cu precipitații cu 81–96% sub media multianuală și temperaturi mai ridicate, care accelerează evapotranspirația. În lipsa unor rezerve subterane funcționale, tranziția de la raționalizarea apei la o criză generalizată se poate produce în doar câteva săptămâni, avertizează specialiștii.

Situația este gravă

În mai multe regiuni ale Iranului, nivelul apelor subterane a scăzut cu zeci de metri, iar tasarea terenului a ajuns la 20–30 de centimetri pe an, indicând pierderea definitivă a capacității de stocare. Nikahang Kowsar, activist de mediu iranian stabilit în Canada, descrie fenomenul drept un „cutremur silențios”, care poate amplifica efectele unui eventual seism major într-o țară deja vulnerabilă din punct de vedere tectonic.

Criza apei a declanșat și tensiuni sociale tot mai mari. Protestele pentru apă, izbucnite încă din 2021, s-au intensificat în mai multe provincii, pe fondul inflației, penuriei de energie electrică și degradării serviciilor publice. Milioane de fermieri și locuitori din mediul rural au fost forțați să își abandoneze gospodăriile și să migreze spre zone urbane sărace, după ce fântânile au secat complet. Potrivit experților, dacă penuria de apă va afecta simultan mediul urban și rural, nemulțumirea populației ar putea scăpa de sub controlul autorităților.