Raportul scoate la iveală și situații neobișnuite în care anumite persoane au primit, într-o singură zi, zeci de plăți mai mari de 15.000 de euro, valoarea totală a sumelor ajungând la sute de mii sau chiar milioane de euro.
Potrivit raportului de audit, au existat taxe de autorizare neîncasate sau nedeclarate, precum și diferențe importante între sumele pe care operatorii trebuiau să le achite și cele declarate efectiv. Prejudiciul estimat pentru bugetul de stat se ridică la 149,479 milioane de lei. Auditorii susțin că această situație a fost favorizată de lipsa de acțiune a ONJN, instituție care are obligația de a monitoriza și controla activitatea operatorilor de jocuri de noroc.
Curtea de Conturi: ONJN nu a verificat raportările operatorilor
Una dintre principalele probleme identificate de auditori este lipsa verificării raportărilor transmise lunar de operatorii de jocuri de noroc. Potrivit Curții de Conturi, ONJN nu ar fi verificat dacă informațiile declarate de companii erau reale și exacte.
În timpul auditului au fost descoperite mai multe situații în care operatorii licențiați nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de declarare și de plată.
Probleme au fost constatate și în cazul operatorilor de jocuri de noroc online. La reînnoirea anuală a licențelor, reprezentanții ONJN ar fi certificat îndeplinirea condițiilor legale, deși auditorii susțin că instituția nu avea asigurat accesul necesar la toate sistemele informatice ale operatorilor. Este vorba despre serverele în oglindă, serverele de siguranță aflate pe teritoriul României și serverele centrale ale companiilor.
Câștiguri de milioane de euro într-o singură zi
Una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale auditului are legătură cu plățile efectuate către anumiți jucători. Auditorii au identificat, în cazul mai multor operatori, plăți repetate de peste 15.000 de euro către aceleași persoane.
În unele situații, un singur jucător ar fi primit, într-o singură zi, 40 sau chiar 58 de astfel de plăți.
Valoarea totală a sumelor plătite ajungea la sute de mii sau chiar milioane de euro. Potrivit raportului, aceste situații ar fi trebuit să determine declanșarea imediată a unor verificări din partea ONJN. Auditorii susțin însă că instituția nu a investigat tranzacțiile respective.
Auditorii estimează că riscul de manipulare a rezultatelor jocurilor de noroc online ar putea genera o potențială diferență de taxă de autorizare nedeclarată de până la 2,1 miliarde de lei pentru anul 2024.
Raportul nu stabilește însă că această sumă reprezintă un prejudiciu deja dovedit, ci vorbește despre un risc financiar care ar fi trebuit investigat de autorități.
În timpul verificărilor, auditorii au identificat mai multe categorii de taxe care nu ar fi fost declarate sau plătite integral. Cea mai mare sumă a fost constatată în cazul operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine. Curtea de Conturi estimează diferențe ale taxei de autorizare în valoare de aproximativ 116 milioane de lei.
Nereguli au fost constatate și în cazul operatorilor care organizează pariuri în cotă fixă și jocuri de tip bingo televizat. Din cei 20 de operatori verificați, zece ar fi declarat taxe de autorizare mai mici decât cele rezultate din aplicarea procentului legal asupra veniturilor realizate.
Peste 13 milioane de lei, contribuții neîncasate pentru aparatele de joc
Auditorii au descoperit probleme și în activitatea de colectare a veniturilor proprii ale ONJN. Pentru 56.513 aparate de joc autorizate nu ar fi fost încasate contribuții în valoare totală de peste 13,1 milioane de lei. Potrivit raportului, una dintre principalele cauze a fost faptul că ONJN nu a emis și nu a transmis operatorilor înștiințările de plată.
Potrivit auditorilor, instituția nu știe dacă operatorii de jocuri de noroc online au făcut modificări software după obținerea autorizațiilor.
Raportul Curții de Conturi scoate astfel la iveală probleme serioase în supravegherea unei industrii care generează venituri importante și în care verificarea corectă a sumelor declarate de operatori este esențială pentru protejarea bugetului de stat.
„Precizăm că obiectivul general al misiunii de audit a urmărit evaluarea modului în care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și-a îndeplinit atribuțiile conferite de cadrul normativ aplicabil, iar obiectivele specifice au constat în evaluarea/verificarea modului de realizare a activităților de autorizare, monitorizare, supraveghere și control al jocurilor de noroc. De asemenea, a fost verificată activitatea finanțată integral din venituri proprii, în scopul promovării respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social”, arată comunicatul de presă al instituției.


