Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că dreptul UE se opune unei interpretări a dreptului național prin care un consumator poate invoca în instanță efectele nulității unui contract de credit în valută doar în termen de cinci ani de la data încheierii acestuia, dacă la acel moment consumatorul nu știa și nu era în măsură să știe că termenul contractual era abuziv.

Pe scurt

1. Curtea a stabilit că termenul de prescripție nu poate începe automat de la data semnării contractului, dacă consumatorul nu cunoștea caracterul abuziv al clauzei.
2. Dreptul UE se opune și folosirii ca reper pentru începutul prescripției a datei unei hotărâri a instanței supreme naționale sau a Curții de Justiție a UE.
3. Curtea arată că un consumator mediu nu poate fi obligat să urmărească permanent jurisprudența pentru a afla dacă o clauză din propriul contract este abuzivă.
4. Aceleași garanții se aplică și atunci când se reia curgerea unui termen de prescripție după suspendare.
5. Hotărârea vine într-un litigiu privind un credit ipotecar în franci elvețieni, în care riscul valutar fusese transferat integral asupra consumatorului.

Cauza are la origine un contract de credit ipotecar încheiat în februarie 2008 între un consumator și UniCredit Bank, în Ungaria. Împrumutul era denominat în franci elvețieni și urma să fie rambursat în forinți ungurești pe o perioadă de 360 de luni. Contractul conținea o clauză prin care riscul asociat aprecierii monedei străine față de forint era suportat integral de consumator. În 2012, banca a reziliat contractul pentru întârziere la plată și a inițiat proceduri de executare împotriva debitorului. Consumatorul a cerut ulterior în instanță constatarea nulității contractului, susținând că informațiile privind riscul de schimb valutar au fost insuficiente. În ceea ce privește consecințele juridice ale acestei constatări, el a solicitat menținerea efectelor contractului, cu excepția clauzei referitoare la riscul valutar, considerată ca nefiind convenită. Instanța de fond a respins însă acțiunea în această privință, apreciind că cererea era prescrisă. În apel, instanța din Budapesta a adresat întrebări Curții de Justiție privind interpretarea directivei referitoare la clauzele abuzive în contractele cu consumatorii. Curtea de Justiție a precizat că dreptul UE se opune unei interpretări judiciare a dreptului național potrivit căreia consumatorul poate invoca în instanță consecințele nulității contractului doar într-un termen de cinci ani calculat de la data încheierii lui, atunci când, la acea dată, nu știa și nu era în poziția de a afla că termenul contractual era abuziv. Curtea arată că, având în vedere poziția inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul, atât în privința puterii de negociere, cât și a nivelului de informare, precum și durata lungă a creditelor ipotecare, aplicarea unui asemenea termen poate face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul UE. Hotărârea respinge și ideea că începutul termenului de prescripție ar putea fi legat de data la care instanța supremă națională s-a pronunțat asupra caracterului abuziv al unor termeni similari sau de data la care Curtea de Justiție a interpretat directiva relevantă. Curtea explică faptul că un consumator mediu, rezonabil de informat și suficient de atent, nu poate fi obligat să se informeze în mod constant cu privire la hotărârile instanțelor pentru a stabili dacă o clauză din propriul său contract este abuzivă. Curtea mai precizează că, atunci când termenul de prescripție a fost suspendat și apoi reîncepe să curgă, reluarea lui trebuie să fie supusă acelorași garanții ca și stabilirea momentului de început. În consecință, nici data unei hotărâri a instanței supreme naționale și nici data unei hotărâri a Curții de Justiție nu pot fi folosite pentru a relua automat curgerea prescripției după suspendare. Prin această hotărâre, Curtea reafirmă că normele naționale privind prescripția nu pot fi aplicate într-un mod care golește de conținut protecția oferită consumatorilor de directiva privind clauzele abuzive. Restituirea sumelor plătite în baza unui termen abuziv rămâne posibilă atât timp cât consumatorul nu a avut cunoștință și nu a putut în mod rezonabil să aibă cunoștință de caracterul abuziv al clauzei. Contextul hotărârii este legat de jurisprudența constantă a Curții de Justiție privind protecția consumatorilor și aplicarea efectivă a dreptului UE. Curtea subliniază din nou dezechilibrul structural dintre consumator și instituția financiară și arată că acest dezechilibru trebuie luat în considerare și în aplicarea termenelor de prescripție.