Kenneth Bae este un militant creştin evanghelist, trimis în China între 2006 şi 2012 pentru a pune 'bazele unui complot' cu scopul de a răsturna de la putere regimul de la Phenian, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme nord-coreene, într-un comunicat transmis de agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

 

'El a comis acte ostile pentru a-i încuraja pe nord-coreeni aflaţi în străinătate sau pe străini să comită acte ostile guvernului, ducând o campanie de defăimare', a declarat purtătorul de cuvânt.

 

'Bărbatul a fost prins în timp ce transporta documente cu conţinut critic la adresa regimului nord-coreean. El nu a fost condamnat la moarte deoarece a mărturisit totalitatea infracţiunilor pentru care a fost inculpat', a precizat purtătorul de cuvânt.

 

Pae Jun-Ho, al cărui nume american este Kenneth Bae (44 de ani), un reprezentant al unui tour-operator, a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani de muncă forţată la începutul lunii mai. El a fost arestat pe 3 noiembrie în oraşul portuar Rason (nord-est), fiind în posesia unei vize turistice. Potrivit presei sud-coreene, bărbatul călătorea cu mai mulţi turişti, dintre care unul deţinea un hard-disk cu presupuse informaţii sensibile.

 

Phenianul a declarat recent că nu se pune problema invitării unor oficiali americani pentru a negocia eliberarea lui Kenneth Bae, în timp ce SUA au cerut eliberarea imediată a acestuia.