Dolarul american a devenit alert şi s-a mobilizat la finalul săptămânii trecute de tranzacţionare după ce preşedinta Rezervei Federale, Janet Yellen, a vorbit la conferinţa de la Jackson Hole, Wyoming. Mişcarea pe piaţă a fost de fapt mai notabilă decât justificată de orice ar fi avut de spus Yellen în discursul ei. A fost o surpriză că Yellen şi-a bătut capul să-şi înceapă discursul cu o serie de comentarii asupra situaţiei actuale a economiei SUA şi asupra posibilităţii unor creşteri viitoare ale dobânzii pe fondul aşteptărilor că discursul ei, intitulat „Proiectarea unor cadre flexibile pentru politica monetară a viitorului”, va aborda doar poziţia politică pe termen lung a Fed. Dar când discursul a ajuns în presă, mai întâi dolarul american s-a întărit în urma titlurilor agresive, ca apoi să slăbească din nou pe măsură ce comentariile ei erau mai puţin incisive decât sugerau titlurile şi având în vedere că nu se puteau trage concluzii rapide importante în urma discuţiei despre politica pe termen lung. Însă, mai târziu, USD s-a întărit brusc, din nou, şi a terminat ziua şi săptămâna la cel mai puternic nivel din ultimele două săptămâni, aproape. Mişcarea se datorează în mare parte vicepreşedintelui Fed, Stanley Fischer, care, într-un interviu publicat tot vinerea trecută, a indicat faptul că remarcile lui Yellen sugerau două creşteri ale dobânzii anul acesta dacă datele economice SUA vor fi suficient de puternice.   Agresivitate pe... termen scurt   Dar dacă creşterea dobânzii din viitorul foarte apropiat este singurul factor ce determină puterea dolarului american, ne putem aştepta ca în curând această putere să scadă. În definitiv, mare parte a discursului lui Yellen a reluat multe dintre comentariile din datele recente ale colegilor ei de la Fed. În special, Yellen a subliniat că o serie de factori au determinat aşa numita „dobândă neutră” pentru politica monetară aproape de zero a Fed, indicând faptul că dobânda de vârf pentru ciclu se poate situa mult mai jos decât s-a întâmplat în ciclurile anterioare. Deci orice agresivitate a Fed este în mod inevitabil una de termen scurt, căci Fed nu vede vreun pericol prea mare de supraîncălzire a economiei sau de salturi neplăcute ale inflaţiei. Și ironia este că tocmai politica Fed este cea care contribuie la un mediu potrivnic creşterii economice, în special a productivităţii scăzute. Dobânzile scăzute şi zero nu permit achitarea creanţelor incerte şi trimiterea actorilor neperformanţi la faliment, acolo unde ar trebui să fie. De asemenea, a fost obositor de observat că Yellen şi-a exprimat convingerea că îndrumarea în avans şi relaxarea cantitativă – posibil cu un mandat extins de achiziţie a asseturilor – ar fi cele mai bune instrumente de abordare a încetinirilor economice. Acest discurs de la Jackson Hole a fost o mare ocazie ca Fed să-şi recunoască eşecurile politice, iar Yellen nu a făcut acest lucru aproape deloc, şi a minimalizat ceea ce e probabil cel mai important factor determinant al politicii de aici: stimulentul fiscal.   Povestea cu creşterea dobânzii devine o fixaţie   Dacă piaţa a început să cumpere dolari SUA şi să vândă active riscante aici din cauza acestei agresivităţi pe termen scurt a Fed, această mişcare se va estompa în această săptămână dacă datele SUA de la sfârşitul săptămânii sunt slabe, sau în această lună dacă nu. Dar probabil că reacţia la Yellen este cu totul altceva, camuflată în spatele unei fixaţii fără sens asupra dacă şi când vor avea loc două creşteri ale dobânzii din partea Fed. Creşterea valutei americane şi scăderea asseturilor riscante s-ar putea, în schimb, datora epuizării tranzacţiei de lungă durată “reach for yield” (atingerea nivelului de randament) ce a condus pieţele de la scăderea înfricoşătoare de pe pieţe de la începutul acestui an, cea în care ”activismul” băncilor centrale cum e BCE, Banca Japoniei, Banca Angliei/Brexit au dus la o scădere de -7 puncte de bază a randamentelor germane pe 10 ani, ducând căutătorii disperaţi de randamente către acţiuni şi determinând astfel maxime absolute ale indicilor bursei SUA. Dacă asta e ceea ce se petrece, atunci ne putem aştepta la o lungă scădere a pieţelor de active şi la o creştere bruscă şi susţinută a dolarului american de aici, mai ales împotriva celei mai riscante pieţe emergente şi a valutelor pieţelor dezvoltate.     Cu alte cuvinte, reacţia ar putea sugera că băncile centrale pierd şi ce urmă de energie mai aveau.