money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Europarlamentarii români spun că raportul special privind fondurile nu trebuie interpretat alarmist

Publicat la 24.04.2009, 19:00:07

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Europarlamentarii români spun că raportul special privind fondurile nu trebuie interpretat alarmist

Maria Petre, europarlamentar în cadrul grupului popularilor europeni (PPE-DE), a atras atenţia că raportul special cerut de PE privind gestionarea fondurilor europene în România nu trebuie interpretat ca însemnând direct blocarea fondurilor.

"În niciun caz nu este vorba despre blocarea fondurilor, aşa cum nu a fost niciodată până acum. Fondurile sunt blocate numai şi numai pentru Bulgaria. În schimb, la propunerea Comisiei de Control Bugetar, Parlamentul European a adoptat un raport, în ciuda votului deputaţilor români, prin care impune obligaţii suplimentare pentru Comisia Europeană, anume redactarea unor rapoarte periodice privind cheltuirea fondurilor europene în România, fiind vorba, deocamdată, despre descărcarea (bugetară - n.r.) pe 2007. Practic, este un mecanism în plus adăugat monitorizării pe justiţie", a explicat Maria Petre.

"În consecinţă, există acum un lucru suplimentar la care trebuie să avem grijă. Deputaţii europeni vor un lucru simplu: să se asigure că banii europeni ajung la cetăţenii români şi nu altundeva", a spus ea, explicând că numai în cazul în care rapoartele vor fi negative se va pune problema supendării fondurilor pentru România. "Riscăm asemenea efecte perverse, dacă nu ne trezim. Dar rapoartele în sine nu sunt în acest moment periculoase", a punctat Petre.

La rândul său, Victor Boştinaru (PSD), care face parte din grupul Socialiştilor Europeni (PSE), arată că s-a trecut la o interpretare superficială a raportului PE prin care se cere Comisiei Europene un raport special privind fondurile europene din România. "Raportul votat ieri s-a referit la două chestiuni. Prima este cea a unor principii generale legate de decizia de a suspenda plăţile europene către un stat pentru gestionarea greşită a fondurilor şi pentru fraude. Cea de a doua chestiune la care s-a referit raportul a fost situaţia României şi a Bulgariei, context în care s-a luat în discuţie capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene, fapt influenţat şi de problemele din justiţie", a detaliat Boştinaru.

Europarlamentarul a făcut referire şi la un amendament care responabilizează şi UE pentru problemele din România şi Bulgaria. "Am reuşit să introducem în raport un amendament foarte important propus de PSE. În acest amendament se precizează că absorbţia redusă a fondurilor în România are legătură şi cu incapacitatea CE de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii administrative din România", a declarat Victor Boştinaru.

Alexandru Buşoi (PNL), membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), a spus că nu se aşteaptă la suspendarea fondurilor europene pentru România. "Este o situaţie delicată, dar trebuie să ne supunem acestui mecanism. Nu mă aştept însă ca fondurile să fie blocate", a spus Buşoi.

În ceea ce priveşte consecinţele negative asupra României ale raportului adoptat de PE, europarlamentarul PPE-DE Maria Petre a atras atenţia asupra asocierii cu Bulgaria. "Situaţia României în privinţa fondurilor europene este mai bună decât în Bulgaria. Dar este foarte rău pentru România că a fost asociată cu Bulgaria, căreia i s-au supendat fondurile. Nu putem fi puşi pe acelaşi palier în această privinţă. Situaţiile nu sunt comparabile şi toate rapoartele de auditare arată acest lucru", a evidenţiat Maria Petre.

Ea a arătat că europarlamentarii români, mai ales cei din Comisia de Control Bugetar, ar fi trebuit să fie mai atenţi şi să surpindă din timp faptul că este pregătit un astfel de raport şi să încerce să elimine amendamente negative înainte de a fi prezentate în sesiunea finală. "Bătălia finală nu trebuie să se dea la final", a afirmat ea, făcând referire la faptul că amendamentele privind România au fost negociate de europarlamentari până târziu miercuri seară, dar au fost adoptate joi cu largă majoritate, în ciuda opoziţiei delegaţiei române.

Totuşi, există state din UE cu o îndelungă experienţă, precum Franţa, la care, la un moment dat, au fost constatate nereguli, a atras atenţia Petre, încercând să argumenteze că astfel de măsuri nu sunt neobişnuite. "Pentru România, însă, există un risc foarte mare, pentru că noi avem în acest moment nevoie de aceşti bani", a spus Petre.

Boştinaru a evaluat şi el posibilitatea pierderii finanţării europene în contextul crizei financiare. "România trebuie să decidă ce face cu capacitatea sa redusă de a absorbi aceste fonduri, care au fost recunoscute ca reprezentând o şansă reală pentru ieşirea din criză a României", a argumentat Boştinaru, spunând în acest context că "justiţia din România trebuie să producă efecte reale şi să fie eficientă".

"O justiţie ineficace şi lentă este un factor negativ în calea absorbţiei fondurilor europene şi duce la un cadru instituţional insatbil şi imprevizibil", a explicat europarlamentarul socialist.

La rândul său, europarlamentarul ALDE, Alexandru Buşoi, susţine că România trebuie să se pregătească pentru o monitorizare mai strictă. "Este o chestiune serioasă, întrucât se pune în discuţie eficienţa cheltuirii fondurilor europene. Acest fapt va avea influenţe asupra României, care va trebui să se aştepte la o monitorizare mai strictă", a spus acesta.

"Depinde de ei şi de noi dacă acest raport va avea un efect practic sau dacă a fost tras numai un semnal de alarmă. Trebuie însă să fim foarte, foarte atenţi şi riguroşi", a mai spus Alexandru Buşoi.

Victor Boştinaru a arătat că este o perioadă premergătoare alegerilor europene şi că o astfel de atitudine a europarlamentarilor străini "dă bine şi aduce voturi". În aceeaşi idee, Alexandru Buşoi a remarcat că toţi europarlamentarii se pregătesc de alegeri şi că "astfel de discuţii privind cheltuirea nejustificată a banilor europeni sunt bine privite".

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite