Un nou sezon cu audiență bună a emisiunii „Vocea României” ajunge la punctul decisiv. Vineri, 19 decembrie, pe Pro TV (de la ora 20:30), cei patru finaliști vor urca pe scenă pentru ultima confruntare.

Finala „Vocea României” 2025 are loc vineri, la Pro Tv

Telespectatorii vor avea rolul principal urmând să decidă prin vot cine câștigă trofeul „Vocea României” și premiul de 100.000 de euro. După luni de audiții spectaculoase, dueluri tensionate și momente emoționante, competiția aduce în finală patru concurenți care au reușit să se distingă prin personalitate, tehnică vocală și povești de viață puternice. Ediția precedentă a fost câștigată de Ana Șova (din echipa lui Tudor Chirilă), care a impresionat în finală cu o reinterpretare a piesei

, alături de actorul Marius Manole.

Finaliștii sezonului 2025 sunt Alessia Pop, Raisa Radu, Anita Petruescu și  Eva Nicolescu

Finaliștii sezonului 2025 sunt Alessia Pop, Raisa Radu,

și
, una dintre cele mai tinere concurente ajunse din istoria show-ului ce au ajuns la finala competiției. La doar 17 ani, Eva are deja un CV artistic impresionant. A atras atenția publicului și juraților încă din audiții, când a întors toate scaunele cu piesa „Rumour Has It”, iar ulterior a impresionat-o pe Irina Rimes cu compoziția originală „Him”. Eva a urcat pe scene importante, precum Românii au talent sau Il Concerto di Natale din Italia. Este fiica lui Andrei Nicolescu (noul președinte al clubului Dinamo-n.r.), și s-a calificat în finală în urma votului publicului.Tot în finală a ajuns și Raisa Radu, concurenta care a reușit să întoarcă toate cele patru scaune la audiții cu piesa „Don’t You Remember”. Raisa nu are studii muzicale și nu a urmat cursuri de canto, însă cântă din pură pasiune.

Bazată pe formatul internațional The Voice, lansat inițial în Olanda, emisiunea a debutat în România pe 27 septembrie 2011 și rămâne una dintre cele mai urmărite competiții muzicale din țară. Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Horia Brenciu& Theo Rose sunt jurații ediției românești a show-ului de televiziune.

Finala ”Vocea României” 2025! Patru ”voci” rămase în competiție luptă pentru trofeu și 100.000 de euro, marele premiu
Finala ”Vocea României” 2025. Pavel Bartoș, prezentatorul talent show-ului de televiziune