Primele despăgubiri în bani au fost înmânate astăzi de premierul Călin Popescu Tăriceanu unui număr de 20 de proprietari ai imobilelor confiscate de regimul comunist. Aceştia au optat pentru plata în numerar în locul acţiunilor la Fondul Proprietatea.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, despăgubiri în numerar vor fi acordate zilnic pentru 30-50 de persoane. Instituţia dispune de 33 de milioane de lei pentru acordarea de despăgubiri în bani şi urmează să primească alte 22 milioane de lei.
Începând cu luna octombrie, foştilor proprietari de imobile naţionalizate li s-a dat dreptul să aleagă cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire. Astfel, persoanele care au ales plata în numerar în contul despăgubirilor, în limită de 500.000 de lei, pot depune cererile la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de la 1 octombrie, timp de şase luni.
Despăgubirile care depăşesc această valoare, vor putea fi acordate parţial în numerar, restul fiind acoperit de acţiuni la Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea: Tăriceanu a înmânat astăzi primele despăgubiri în bani
Publicat la 20.11.2007, 11:29:14
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



