România interbelică ne hrăneşte orgoliul rănit de neputinţele colective, traduse astăzi prin răutate gratuită şi impostură. Observ frecvent câtă bucurie îi produc publicului istorisirile de acum 70-80 de ani. Oamenii se agaţă de crâmpeie de istorie, de imagini alb-negru şi de felurite relatări, sperând cumva să întrezărească regenerarea unor ţesuturi sociale topite.
De la meşteşugarul priceput şi înstărit, până la universitarul respectat pentru anii dedicaţi studiului, societatea românească a pierdut o sumedenie de categorii intermediare. A scăzut până şi nivelul florăresei din colţ, care cu farmecul său de altădată te făcea să mai cumperi ceva de un pol. Despre cei care vând în piaţă (ţărani nu mai sunt demult), ce să mai vorbim? Şotia şi ironia fină au fost înlocuite de sudalme, iar clientul nu mai este curtat, ci dispreţuit. Citeste mai departe.
