Grupul Hilton speră să atragă o finanțare de până la 2,4 miliarde de dolari printr-o ofertă publică inițială (IPO) pe bursa de la New York, pe care să o folosească pentru plata datoriilor. Acţionarii au scos la vânzare 113 milioane de acţiuni, la un preţ indicativ de 18-21 de dolari pe acţiune, scrie Bloomberg.

Acţiunile Hilton vor fi listate pe New York Stock Exchange, cu simbolul HLT. Aranjorii operaţiunii sunt Deutsche Bank, Goldman Sachs, Bank of America şi Morgan Stanley.

Oferta publică a Hilton va fi a treia ca mărime din SUA în acest an şi cea mai mare derulată vreodată în sectorul hotelurilor.

 

Citește și: Creditul în euro este neconstituţional?


Hilton este cel mai mare lanţ hotelier la nivel global, cu peste 4.000 de proprietăţi.

După ce a fost preluat de Blackstone Group, grupul Hilton a refinanţat datorii de aproximativ 13 miliarde de dolari, profitând de revenirea economiei americane, cu creşteri pe bursă şi îmbunătăţirea ratelor de ocupare ale hotelurilor.

Hilton a fost fondată în 1919 de omul de afaceri american Conrad Hilton, care a cumpărat atunci un prim hotel, în Cisco, Texas.
 
 
Citește și: România a sărăcit cu 2 miliarde de euro

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 352 de milioane de dolari, în urcare cu 39%, şi venituri de 9,3 miliarde de dolari.