Gigi Becali, milionarul care încasează trei pensii, una colosală și trăiește o viață retrasă.
Cunoscut ca unul dintre cei mai bogați români, continuă să surprindă prin veniturile sale consistente, pe lângă afacerile sale profitabile. În prezent, Becali, care tocmai a împlinit 66 de ani, încasează nu mai puțin de trei pensii. Una de la stat, una privată (la care a contribuit cu sume mari, conform declarațiilor sale) și una de la Uniunea Europeană. Toate pe lângă averea sa impresionantă, estimată la circa 350 de milioane de euro.
Pensiile colosale ale lui Gigi Becali
Nu și-a construit doar o avere fabuloasă din afaceri cu terenuri și imobiliare. Latifundiarul din Pipera și-a asigurat și o sursă stabilă de venituri ca pensionar. Datorită carierei sale politice, care a inclus un mandat de europarlamentar (iunie 2009 și decembrie 2012), dar și un an petrecut în Parlamentul României, Becali beneficiază acum de o pensie substanțială. Conform propriilor declarații, el se aștepta să primească în jur de 2500 de euro lunar de la Parlamentul European și aproximativ 3000 de euro din pensia sa socială și parlamentară din România (chiar dacă mandatul său a durat aproximativ un an).
Cu toate acestea, aceste sume sunt nesemnificative în comparație cu veniturile pe care magnatul le generează din afacerile sale, demonstrând că, în cazul lui Becali, succesul financiar nu depinde exclusiv de salarii sau pensii.

O retragere regretată și o viață de familie liniștită
Becali a mărturisit recent că regretă retragerea din mandatul de europarlamentar, o decizie pe care o consideră acum greșită. „Am făcut o mare greșeală că m-am retras din mandatul de europarlamentar. Am fost un idealist și am greșit”, a declarat el, menționând că a pus avocații să verifice dacă este posibil să își reia mandatul, întrucât nu și-a dat demisia în mod oficial.







