Fosta vedetă Antena 1, Gina Pistol (41 ani) a semnat recent cu PRO TV, unde va prelua rolul de prezentatoare a show-ului culinar „MasterChef”.
Aceasta revine pe micile ecrane după mai bine de un an de pauză, marcând o nouă etapă în cariera sa. Gina a fost gazda emisiunilor de succes „Asia Express” și „Chefi la cuțite” (timp de șapte ani), iar acum se alătură din nou echipei PRO TV, postul unde și-a început cariera ca vedetă Playboy. Totodată, PRO TV este locul unde soțul său, Smiley (Andrei Tiberiu Maria), și-a consolidat popularitatea și statutul financiar.
MasterChef cu Gina Pistol& foștii colegi
În noul sezon al „MasterChef”, Gina Pistol va fi alături de jurații Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, foștii ei colegi de la „Chefi la cuțite”. Aceasta schimbare promite să aducă un plus de dinamică și emoție în cadrul emisiunii.
Gina Pistol revine la PRO TV! „Pentru mine, MasterChef este o provocare care cred că a venit în cel mai bun moment. Dacă în 2013 eram în postura de concurent MasterChef, unde am simţit ce înseamnă să găteşti sub presiunea probelor, acum, după mai bine de 10 ani, intru în rolul de gazdă a emisiunii. Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenţii, să descopăr oameni frumoşi şi interesanţi, dar şi să trăiesc emoţiile ce vor umple platoul de filmare”, a declarat Gina Pistol.







