Remarcabilă la evoluţia PPI este viteza de scădere: în numai un an, PPI a coborât de la un nivel de peste 20% sub zero. O influenţă importantă au avut-o preţurile de pe pieţele internaţionale la materii prime şi energie. Însă ceea ce surprinde este diferenţa relativ mare care se observă de-a lungul timpului între PPI şi CPI. Există două cauze principale pentru această stare de fapt. În primul rând, ea subliniază deficienţele structurale puternice care se manifestă în economie. Într-un sector competitiv, preţul la produsul final urmăreşte, relativ strâns, nivelul preţurilor de “intrare”, adică al componentelor de materii prime şi salarii.
Eşecuri repetitive ale funcţionării acestui mecanism scot în evidenţă carenţele de competitivitate din diverse sectoare economice, care au producători fie prea puţini, fie ineficienţi. Aceste fenomene se observă cel mai bine în perioade de scădere a cererii, cum este cea curentă. Iar în al doilea rând, diferenţa dintre cei doi indici de preţuri este şi urmarea ponderii relativ mari, o cincime, pe care preţurile administrate o au în CPI. Ce implicaţii au aceste remarci pentru politica monetară? Ţintirea inflaţiei de către BNR necesită implicit o abordare a politicii monetare ce priveşte înainte (forward looking). Din cauza timpului necesar transmiterii efectelor politicii monetare în economie, BNR trebuie să acţioneze azi pentru a-şi atinge obiectivul propus peste câteva trimestre.
În cazul în care tendinţa CPI în următoarele luni ar replica într-o oarecare măsură evoluţia PPI din lunile anterioare, calculele BNR pentru micşorarea ratei reale a dobânzii ar putea fi influenţate.
Din acest punct de vedere, decizia din şedinţa de pe 4 august a Consiliului de politică monetară, de a reduce rata dobânzii de referinţă cu 50 de puncte de bază, la 8,5%, poate părea, la prima vedere, puţin “timidă”. La nivel de strategie a politicii monetare, BNR are două opţiuni. Poate fie să adopte un gradualism în procesul relaxării politicii monetare, fie o politică de şoc, aşa-numita “cold turkey”. Prima alternativă, favorizată de Milton Friedman, părintele monetarismului, implică o abordare incrementală, care, chiar dacă îşi atinge obiectivul într-o perioadă de timp mai lungă, are avantajul că generează o anumită predictibilitate a politicii monetare. Politica de şoc are rezultate mai rapide, însă poate avea costuri economice mai mari pe termen scurt.
Din perspectiva deciziilor ultimelor două şedinţe ale BNR, relaxarea politicii monetare pare să se înscrie pe un ciclu care favorizează gradualismul.
Însă o eventuală scădere mai abruptă a CPI în lunile ce vin ar putea duce la o creştere a ratei reale a dobânzii în economie. În aceste circumstanţe, nu este exclus ca gradualismul politicii monetare să treacă temporar, o idee, într-o treaptă de viteză superioară.
