money.ro
ActualitateCatalina Mares

Guvernul a cerut economie. România a consumat aproape cât în ziua record a verii

Publicat la 06.08.2026, 07:24:30

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Guvernul a cerut economie. România a consumat aproape cât în ziua record a verii

Apelul autorităților către populație, companii și instituții pentru reducerea voluntară a consumului de energie în intervalul de vârf nu pare să fi avut un efect imediat. Miercuri seară, România a înregistrat unul dintre cele mai ridicate niveluri ale consumului de electricitate din această vară, în contextul caniculei și al reducerii producției interne.

Potrivit datelor în timp real ale Transelectrica, la ora 20:03 consumul instantaneu din Sistemul Electroenergetic Național a ajuns la 7.675 MW, în timp ce producția internă era de doar 5.321 MW. Diferența, de 2.353 MW, a fost acoperită prin importuri, care au reprezentat aproape 31% din necesarul de energie al țării.

O platformă independentă care preia datele operative ale Transelectrica indica, la ora 21:55, un vârf de consum de 7.676 MW în ultimele 24 de ore. Până la acel moment, producția internă crescuse la aproximativ 5.696 MW, iar importurile scăzuseră la 1.870 MW.

Consumul s-a apropiat de recordul verii

Nivelul înregistrat miercuri este foarte aproape de cele mai ridicate valori ale sezonului estival. Potrivit rapoartelor Dispecerului Energetic Național, consumul maxim al verii a fost de 7.971 MW, pe 29 iunie, iar pe 30 iunie a atins 7.907 MW. Vârful de miercuri seară s-a situat cu doar 295 MW, respectiv 3,7%, sub recordul din această vară.

Cel mai mare consum din 2026 rămâne însă cel din 21 ianuarie, când Sistemul Electroenergetic Național a înregistrat un necesar de 9.213 MW.

Hidrocentralele au susținut sistemul, importurile au rămas esențiale

La ora de vârf, cea mai mare parte a energiei produse în România provenea din hidrocentrale, care furnizau aproximativ 1.804 MW. Centralele pe gaze și alte hidrocarburi produceau 1.393 MW, cele pe cărbune 972 MW, iar energia nucleară doar 679 MW, după oprirea preventivă a Unității 1 de la Cernavodă.

În același timp, producția din surse regenerabile era foarte redusă. Parcurile eoliene furnizau doar 55 MW, iar instalațiile fotovoltaice produceau aproximativ 121 MW după apusul soarelui. Capacitățile de stocare contribuiau cu circa 232 MW.

Oprirea Unității 1 de la Cernavodă amplifică presiunea

Presiunea asupra sistemului energetic este accentuată de oprirea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, decisă preventiv din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării. Reactorul produce în mod obișnuit aproximativ 700 MW și reprezintă una dintre cele mai importante surse stabile de energie ale României.

Pentru a acoperi deficitul, Guvernul a solicitat centralelor pe gaze și cărbune să funcționeze la capacitatea maximă disponibilă, iar hidrocentralelor să concentreze producția în intervalul de seară, când energia solară nu mai poate contribui la alimentarea sistemului.

Apelul la economie nu se vede în cifre

Premierul interimar Ilie Bolojan a făcut apel la instituțiile publice, companii și populație să reducă voluntar consumul de energie între orele 20:00 și 23:00, intervalul în care România este obligată să importe cea mai scumpă energie.

Datele disponibile sugerează însă că solicitarea nu a produs o reducere semnificativă a consumului total. Cererea de energie s-a apropiat din nou de maximele verii, într-un moment în care producția fotovoltaică dispăruse aproape complet, energia eoliană era foarte redusă, iar sistemul depindea de importuri masive pentru acoperirea necesarului.

Transelectrica a transmis că Sistemul Electroenergetic Național funcționează în condiții dificile, pe fondul secetei severe care afectează întreaga regiune, însă situația este gestionată astfel încât să nu existe, în prezent, riscul unei avarii majore. Operatorul precizează că utilizează toate resursele disponibile, inclusiv importurile și capacitățile de stocare, pentru menținerea alimentării cu energie electrică.

Datele publice nu permit separarea în timp real a consumului gospodăriilor, al companiilor și al instituțiilor, astfel că nu se poate stabili ce categorie a răspuns sau nu apelului autorităților. Cifrele arată însă că, la nivelul întregului sistem, economia de energie nu a fost suficientă pentru a reduce vizibil vârful de consum din seara de miercuri.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Adaugă ca sursă preferată pe GoogleUrmărește-ne în Discover

Articole înrudite