Guvernul pregătește o amplă măsură de transparență privind patrimoniul de stat administrat de RA-APPS. Executivul a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care regia autonomă sus amintită (”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”) va fi obligată să publice periodic lista imobilelor închiriate ori oferite legal, împreună cu detalii despre beneficiari, contracte și sumele plătite.
Guvernul obligă RA-APPS să facă publice listele vilelor de protocol:„Transpareța este necesară!”
Măsura vine după ani de controverse legate de vilele de protocol, apartamentele și terenurile aflate în administrarea RA-APPS, despre care opinia publică a aflat din presă mereu numai ”surprize”. Potrivit proiectului inițiat de Secretariatul General al Guvernului, RA-APPS va avea obligația să publice pe site-ul instituției date detaliate despre toate imobilele aflate în proprietatea publică sau privată a statului și administrate de regie (adresa și suprafața imobilului, destinația clădirii, tipul beneficiarului, modalitatea prin care a fost atribuit -direct sau prin licitație, durata contractului și valoarea chiriei. În cazul beneficiarilor persoane fizice, proiectul prevede publicarea categoriei funcției ocupate și a tipului instituției în care activează, fără a fi dezvăluite explicit numele persoanei sau instituției. Regulile noi ar urma să completeze Hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea RA-APPS.
Conform documentului aflat în transparență decizională, RA-APPS va trebui să actualizeze informațiile de două ori pe an, la datele de 31 mai și 30 noiembrie. Executivul susține că măsura urmărește creșterea transparenței în administrarea patrimoniului public și eliminarea suspiciunilor privind atribuirea preferențială a unor imobile de protocol. Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că patrimoniul administrat de RA-APPS a fost tratat prea mult timp ca un sistem opac, accesibil doar unui cerc restrâns de privilegiați. ”Am promis că facem lumină. Ani la rând, patrimoniul RA-APPS a fost tratat ca un secret de stat pentru privilegiați. Vile, apartamente, spații de protocol și terenuri aflate în proprietatea statului au fost oferite prin tot felul de contracte și aranjamente despre care românii au aflat prea puțin sau deloc”, a afirmat acesta.
Oficialul Guvernului a susținut că nu există motive pentru care utilizarea patrimoniului public să rămână ascunsă de cetățeni. „Dacă folosirea patrimoniului public este corectă și legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informații să fie publice. Statul nu este moșia nimănui”, a declarat Reșitnec. Acesta a legat măsura și de promisiunile asumate de USR privind deschiderea instituțiilor publice și accesul la informații de interes public.







