Acordurile la care s-a ajuns constituie un program de sprijin suplimentar de 1,1 trilioane pentru reluarea creditarii, pentru cresterea economica si pentru noi joburi. Cel putin in ceea ce priveste obiectivele, acordul liderilor G20 este incurajator. Referitor la reluarea cresterii economice si la locurile de munca, programul se bazeaza in continuare pe politici macroeconomice expansioniste. Stimulentele fiscale vor ajunge la cinci trilioane in 2010, sperandu-se ca acestea vor duce cresterea economica la 4%.
Ceea ce mi se pare un progres este ca liderii G20 vorbesc despre hotararea lor de a asigura sustenabilitatea fiscala pe termen mediu-lung si stabilitatea preturilor. In acest scop, se vorbeste pentru prima data, din cate stiu, despre crearea unor strategii credibile de iesire din masurile care sunt necesare acum pentru sprijinirea sectorului financiar si a relansarii cererii globale, adica din programele de tip keynesist. Implicit, aceasta reflecta ingrijorarea privind acumularea datoriilor publice si a presiunilor inflationiste. Bancile centrale s-au angajat sa mentina politici expansioniste si sa utilizeze intregul set de instrumente de politica monetara, inclusiv instrumente neconventionale. Aceasta indica existenta anticipatiilor, la nivelul liderilor G20, ca deblocarea creditarii ar putea fi mult mai dificila decat s-a crezut pana recent. Ne putem imagina ca printre instrumentele neconventionale s-ar putea afla inclusiv cumparari de catre banca centrala de titluri private, cum ar fi datorii emise de corporatii. Dar banca centrala, ca si guvernul, nu este buna la indicarea celor mai bune locuri de investitii. Se stie ca astfel de masuri distorsioneaza stimulentele la nivel microeconomic.
Ar putea fi costul utilizarii acestor masuri mai mic decat costul neutilizarii lor? Pe termen lung, probabil ca nu. Opinia mea este ca acordurile incheiate pe 2 aprilie contin un nou echilibru intre masurile dezvoltate pentru sprijinirea sectorului financiar si a cererii globale, pe de o parte, si cele concentrate pe furnizarea noilor standarde de reglementare si supraveghere a sistemului financiar, pe de alta parte. Pana acum, accentul a fost pus pe masurile de tip keynesist de sprijinire a sectorului financiar si a unor industrii. Marele progres facut pe 2 aprilie vine de la atentia acordata obiectivelor privind intarirea supravegherii si reglementarii institutiilor financiare. Acest progres este subliniat si de partea din declaratie care arata ca “reglementatorii si supraveghetorii trebuie (...) sa sprijine competitia si dinamismul si sa tina pasul cu inovatiile pietei”. Eu interpretez aceasta fraza ca pe o recunoastere a faptului ca actuala criza financiara nu este un esec al pietelor, ci mai degraba al institutiilor de reglementare si supraveghere de a se adapta la realitatile pietei. Implicit, este si recunoasterea faptului ca reluarea cresterii economice sustenabile depinde de existenta pietelor libere.
