Pe 21 iulie 2010, președintele Barack Obama semna la Washington actul cunoscut ca Dodd-Frank Wall Street Reform and Consumer Protection Act, un document de peste 2.300 de pagini care avea să redefinească modul în care sunt reglementate băncile americane. Numele venea de la cei doi promotori din Congres, senatorul Chris Dodd și congresmanul Barney Frank. Era răspunsul politic la haosul din 2008.
O economie încă în convalescență după Lehman
La mijlocul lui 2010, rănile crizei erau departe de a se închide. Șomajul în SUA se plimba în jurul valorii de 9,5%, iar amintirea prăbușirii Lehman Brothers din septembrie 2008 și a salvărilor de sute de miliarde de dolari plătite din banii contribuabililor era foarte proaspătă. Indicele S&P 500, care căzuse sub 700 de puncte în martie 2009, se recuperase parțial spre 1.070-1.100, dar încrederea rămânea fragilă.
Ce nu știau atunci investitorii era cât de mult avea să dureze aplicarea efectivă a legii. Multe dintre regulile-cheie, precum celebra Volcker Rule care interzicea băncilor tranzacționarea speculativă pe cont propriu, aveau nevoie de ani de negocieri și lobby înainte să intre efectiv în vigoare. Textul semnat era mai degrabă un schelet decât o construcție finalizată.
Un nou arsenal de supraveghere financiară
Legea a creat instituții care există și astăzi. Consumer Financial Protection Bureau (CFPB) a devenit câinele de pază pentru creditele de consum, ipoteci și carduri. A apărut Financial Stability Oversight Council, menit să identifice băncile "prea mari ca să cadă" înainte ca ele să pună în pericol întreg sistemul. Băncile au fost obligate să treacă anual prin teste de stres și să dețină mai mult capital.
Efectul concret a fost un sistem bancar american mult mai bine capitalizat. Când a lovit pandemia în 2020, băncile mari au rezistat fără drama din 2008. În schimb, sub administrația Trump, o parte din prevederi au fost relaxate în 2018 pentru băncile mijlocii — o decizie care, cred eu, a contribuit direct la prăbușirea Silicon Valley Bank în 2023. Dereglementarea are întotdeauna o factură întârziată.
Ce ne spune experiența americană despre reflexul de a reglementa târziu
Lecția reală a lui Dodd-Frank nu e că reglementarea rezolvă totul. E că statele reacționează abia după ce dezastrul s-a produs, niciodată înainte. În 2010 se legiferau problemele lui 2008, exact cum astăzi lumea discută despre riscurile din shadow banking și din fondurile de creditare privată abia după ce ele au crescut necontrolat.
Pentru investitorul de la BVB, paralela e utilă. Sistemul bancar românesc, supravegheat de BNR, a rămas printre cele mai solide din regiune tocmai fiindcă reglementarea prudentă de după 2008 nu a fost slăbită la fel de mult ca în SUA. Uneori, plictiseala reglementară e cel mai bun prieten al banilor tăi. Nu e o coincidență că băncile de la Cota BVB au trecut fără sperieturi majore prin ultimii ani turbulenți.
