Astăzi în istorie, 22 iulie: se naște sistemul financiar mondial

Pe 22 iulie 1944, într-un hotel din munții statului New Hampshire, reprezentanții a 44 de națiuni puneau semnătura pe documentele care aveau să modeleze economia globală pentru următoarele decenii. Conferința Monetară și Financiară a Națiunilor Unite, ținută la Bretton Woods între 1 și 22 iulie, se încheia cu două instituții noi: Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, viitoarea Bancă Mondială. Războiul încă nu se terminase.

Doi economiști și o ordine care trebuia reconstruită

Negocierile au fost dominate de o confruntare intelectuală între britanicul John Maynard Keynes și americanul Harry Dexter White. Keynes voia o monedă internațională de rezervă, numită bancor, și o cameră de compensare care să echilibreze balanțele. White voia dolarul în centru. A câștigat White, pentru că America deținea la acel moment aproape două treimi din rezervele de aur ale lumii și finanța efortul de război al aliaților.

Sistemul convenit era ingenios prin simplitatea lui. Dolarul era ancorat de aur la 35 de dolari uncia, iar celelalte monede erau legate de dolar în marje fixe. Investitorii și guvernele știau că orice bancnotă verde putea fi, teoretic, preschimbată în aur la trezoreria americană. Ce nu știau atunci era cât de fragilă avea să devină această promisiune odată ce dolarii tipăriți vor depăși cu mult aurul din seifuri.

Cum a ținut și cum s-a rupt promisiunea aurului

Aranjamentul a funcționat surprinzător de bine aproape trei decenii, susținând reconstrucția Europei și o perioadă de creștere economică rar întâlnită. Apoi s-a prăbușit sub propria greutate. Pe 15 august 1971, președintele Richard Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, punând capăt de facto sistemului de la Bretton Woods. A urmat era cursurilor flotante, în care trăim și astăzi.

Instituțiile create atunci au supraviețuit însă crizei care le-a golit mecanismul original. FMI a devenit pompierul crizelor financiare, de la datoriile Americii Latine în anii '80 până la programele pentru Grecia după 2010. Banca Mondială finanțează dezvoltarea în economiile sărace. România a lucrat cu ambele, inclusiv prin acordul stand-by cu FMI din 2009, când criza ne prinsese fără plasă de siguranță.

Ce ne spune 1944 despre dolarul de azi

Lecția reală a acelei zile nu e despre aur, ci despre încredere. Dolarul a rămas moneda de rezervă a lumii nu pentru că mai e legat de metal, ci pentru că nimeni nu a oferit o alternativă credibilă. Se vorbește de decenii despre detronarea lui, iar acum discuția se poartă în jurul yuanului chinez sau al plăților dincolo de sistemul american. Deocamdată sunt doar discuții.

Pentru un investitor de la BVB, concluzia e concretă: expunerea la dolar și deciziile Fed contează chiar și pentru un portofoliu de acțiuni românești, fiindcă lichiditatea globală se stabilește tot la Washington. Sistemul născut în 1944 s-a schimbat de nerecunoscut, dar centrul lui de gravitație a rămas uimitor de neclintit.