Pe 31 iulie 2007, două fonduri de investiții gestionate de Bear Stearns au cerut protecție împotriva creditorilor în instanță. Numele lor sunau tehnic și inofensiv — High-Grade Structured Credit Strategies Fund și versiunea sa cu levier suplimentar. În realitate, erau pline până la refuz cu obligațiuni legate de credite ipotecare subprime americane. Unul dintre ele pierduse practic tot capitalul investitorilor în câteva săptămâni. Puțini au înțeles atunci că priveau prima piesă de domino a celei mai grave crize financiare de la Marea Depresiune.

Piețele erau la maxim, iar frica lipsea complet

Contextul face povestea și mai instructivă. La finalul lui iulie 2007, indicele Dow Jones se apropia de 14.000 de puncte, un vârf pe care avea să-l atingă în octombrie. Indicele VIX, măsura fricii de pe Wall Street, stătea la niveluri scăzute. Dobânda de referință a Fed era la 5,25%, iar economia americană părea solidă. Băncile împachetaseră ani la rând credite ipotecare de proastă calitate în instrumente complexe pe care agențiile de rating le ștampilaseră cu triplu A.

Investitorii credeau că riscul fusese diluat și distribuit atât de bine încât devenise inofensiv. Exact aici era capcana. Nimeni nu știa cu adevărat cine deținea ce, iar când prețurile locuințelor au început să scadă în SUA, întregul edificiu a început să scârțâie. Fondurile Bear Stearns au fost primele care s-au prăbușit sub propria greutate, pentru că foloseau bani împrumutați ca să amplifice pariuri pe active care își pierdeau valoarea zilnic.

De la două fonduri la prăbușirea unei bănci de 85 de ani

Ce a urmat a fost o reacție în lanț. Colapsul acestor fonduri a arătat că nimeni nu mai putea evalua corect obligațiunile subprime, iar piața pentru ele a înghețat aproape peste noapte. În august 2007, BNP Paribas a suspendat retragerile din trei fonduri, invocând faptul că devenise imposibil să pună un preț pe acele active. Creditul interbancar s-a blocat. În martie 2008, însuși Bear Stearns — o instituție cu 85 de ani de istorie — a fost cumpărat de JPMorgan pentru un preț derizoriu, inițial 2 dolari pe acțiune. Șase luni mai târziu cădea Lehman Brothers, iar lumea intra în recesiune globală.

Ce ar trebui să rețină investitorul care cumpără astăzi "sigur"

Lecția reală nu e despre subprime, ci despre levier și despre iluzia siguranței. Cele mai periculoase active sunt cele pe care toată lumea le consideră fără risc. În 2007, acelea erau obligațiunile cu rating triplu A. Astăzi pot fi cu totul altceva. Când auziți că un randament ridicat vine "fără risc", tocmai atunci merită să deveniți suspicioși. Pentru un investitor de la BVB, care poate crede că e departe de asemenea drame, merită amintit că în 2008 indicele BET a pierdut peste 70% într-un singur an, iar declanșatorul fusese exact acea criză aparent americană. Piețele sunt conectate mai strâns decât ne place să credem, iar frica traversează oceanele mult mai repede decât optimismul.