Conform informatiilor aparute in New York Post, banca de investitii se afla in discutii preliminare pentru a vinde fonduri ipotecare in valoare de aproximativ 30 miliarde dolari. De asemenea, Lehman Brothers ar putea acorda bani pentru aceasta vanzare.

Printre companiile interesate de achizitia fondurilor Lehman se afla si firma de management de investitii Black Rock din New York, care ar vrea sa cumpere obligatiuni colateralizate. La inceputul saptamanii trecute, Merrill Lynch a vandut obligatiuni colateralizate in valoare de 30,6 miliarde dolari, primul pas spre revenirea din cel mai mare dezastru financiar din istoria de 94 de ani a bancii. La momentul respectiv, Merrill Lynch s-a vazut nevoita sa vanda obligatiunile colateralizate cu 22 de centi la dolar si a lichidat mai mult de jumatate din activele garantate cu ipoteca. De asemenea, Merrill Lynch a strans 8,55 miliarde dolari vanzand actiuni la pretul de 22,50 de dolari. “Cand ai un pacient bolnav, ai nevoie de medicamente puternice”, a comentat Winthrop Smith jr, fost sef la divizia de brokeraj international. “Acum, strategia noastra este sa salvam compania, sa o insanatosim”, a adaugat Smith.

New York Post a precizat ca Lehman Brothers ar putea angaja banca de investitii Lazard Ltd. pentru servicii de consultanta. Purtatorii de cuvant ai Lehman, Lazard si Black Rock au refuzat sa comenteze informatiile aparute in New York Post. Bancile de pe Wall Street au fost expuse la instrumente de risc precum activele garantate cu ipoteca, aceasta declansand o serie de scaderi, in valoare totala de peste 400 miliarde dolari. Investitorii au speculat asupra viitorului Lehman Brothers, impingand in jos pretul actiunilor sale, dupa ce rivalul Bear Stearns s-a prabusit in martie. Fondata in 1850, Lehman Brothers este una dintre cele mai mari si profitabile banci de investitii de pe Wall Street, alaturi de Goldman Sachs, Morgan Stanley, Merrill Lynch si JP Morgan.

Interes
Printre companiile interesate de achizitia fondurilor Lehman se afla si firma de management de investitii Black Rock din New York, care ar vrea sa cumpere obligatiuni colateralizate