Maria Dragomiroiu și soțul său, Bebe Mihu, au devenit adevărați nași de carieră peste Ocean. Nășesc și botează pe bandă rulantă!
Adevăratul ”The Godfather” român din Statele Unite, Bebe Mihu și îndrăgita artistă au acceptat cu drag onoarea de a fi nași de cununie ori botez de opt ori în Statele Unite. În timpul turneului, între două spectacole, cei doi s-au oprit la Detroit, unde au fost nașii micuței Anelise Camille, fiica americancei de origine română Viviana Vener. Botezul a avut loc conform tradiției ortodoxe, la Parohia Ortodoxă Română „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Teodora de la Sihla” de lângă Detroit, ceremonie condusă de preotul paroh Ștefan Vlad. Cuprinsă de emoție și patriotism, mai ales în luna Dragobetelui, Maria Dragomiroiu a ales să poarte un costum popular românesc, element definitoriu al imaginii sale de-a lungul prodigioasei sale cariere.
„Nu putem refuza prieteni care, după zeci de ani de locuit peste Ocean, își doresc să păstreze o legătură strânsă cu România. Faptul că noi, nașii lor, putem fi acea punte de legătură este o mare onoare. Să fii naș este o cinste și o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu drag. Avem o familie frumoasă și mare, care se mărește armonios cu oameni minunați, legați de tradițiile noastre”, a declarat pentru Money.ro Maria Dragomiroiu, care impresionează prin energia sa debordantă la 69 de ani, atu pentru care este admirată și respectată în lumea artistică.

Maria Dragomiroiu și soțul său, nași de carieră peste ocean: ”Este o investiție în iubire, prietenie, credință“
”Să fii naș este o investiție în iubire, prietenie, credință, sprijin, în legături de suflet care durează o viață. Este o tradiție valoroasă. Creează legături mai puternice, amintiri de neuitat și o familie extinsă care crește împreună!”, adaugă impresarul.
Maria Dragomiroiu și soțul său, adevărați nași de carieră peste Ocean! ”Bebe Mihu, organizator de evenimente și unul dintre cei mai apreciați profesioniști ai revistei românești, a reușit în ultimii ani să creeze un adevărat pod cultural și familial între România și Statele Unite, prin spectacolele sale dedicate comunităților românești. „Da, mi se spune în glumă , chiar dacă nu semăn cu Don Vito Corleone (Marlon Brando-n.r.) și ocupația mea este alta. Dar dincolo de celebrul film, termenul de 'naș' are o semnificație aparte în tradiția familiei noastre. Este un simbol al sprijinului, de ce nu, al continuității valorilor noastre”, a subliniat acesta, care îi este naș de cununie și lui Alin Oprea (Talisman), Gheorghe Gheorghiu ori fetiței Angelei Rusu.





