Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat că, luni de la ora 18.00, va avea o întâlnire cu asociaţiile de fermieri pe tema importului cerealelor din Ucraina şi a oferit asigurări că începând cu data de 15 septembrie „nu a intrat niciun bob” pe teritoriul ţării noastre şi, nici în următoarele 30 de zile nu vor intra cereale în România.
„Am avut o discuţie în cadrul Biroului Politic Naţional. În jurul orei 18.00 am convocat toate asociaţiile de fermieri. Pot să vă asigur că în România, începând din data de vineri, nu a intrat un bob prin vămile din România şi noi suntem pregătiţi, avem actul pregătit, aşteptăm şi deciziile care vor veni din partea Ucrainei şi vă asigur că vom lua cele mai bune decizii pentru fermierii români. Pentru o perioadă de 30 de zile trebuie să se realizeze acele licenţe de import, care trebuie discutate cu fiecare ţară în parte, din cele cinci afectate de război”, a explicat Florin Barbu, la finalul şedinţei de luni a Biroului Politic Naţional al PSD.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că „aşa cum a spus şi Comisia Europeană, în cazul în care nu vor veni cu planul de măsuri şi cu licenţierea pentru produsele agricole, vorbim de cele patru porumb, grâu, rapiţă, orz, atunci Comisia a spus că va interzice importul până pe 31 decembrie”.
„Aşteptăm 30 de zile să vină cu acel plan de măsuri. În cele 30 de zile nu va intra niciun bob pe teritoriul României. Nu le-am dat noi termen limită. În 72 de ore aveau de venit cu planul de măsuri şi în 30 de zile trebuie să discute cu fiecare stat pentru licenţele de export, în toate cele cinci state ale Uniunii Europene”, a completat ministrul PSD.





