În Arad și-au făcut apariția animale sălbatice care atacă viețuitoare. În mai toate cartierele au fost văzute vulpi și mai nou șacali.
Dacă până acum nimeni nu a fost atacat în Arad, doar câteva pisici căzând pradă fiarelor sălbatice, de această dată o femeie a fost mușcată de mână încercând să își salveze animalul de companie.
Atacul a avut loc duminică, 13 august 2023, după-amiază, în parcul Mihai Eminescu din municipiul Arad, la câțiva metri de primărie.
Femeia și animalul său de companie, o cățelușă bichon, erau așezați pe bancă în momentul atacului. Aceasta a crezut că un câine a mușcat-o, abia după și-a dat seama că era șacal.
„Duminică, 13 august, în jurul orei 17.30, eram împreună cu cățelușa mea aflată în lesă pe o bancă, în Parcul Eminescu. În partea stângă veneau doi bărbați cu un cățel, deodată am observat că în diagonală din spatele lor vine un câine, am crezut că este câinele lor, dar m-am înșelat, s-a repezit asupra cățelului. A tras cu dinții de ea, a ridicat-o și încercând să o apăr m-a prins de mână nevrând să îmi dea drumul. Mi-am dat seama că atacatorul a fost un șacal, și-a căutat prada la o oră neobișnuită”, mărturisește femeia, conform „Adevărul”.


