"În 2015 am fost prezenți în șapte cataloage tipărite (ale unor turoperatori străini - n.r.). Pentru 2016, da, este adevărat, Neckermann ne-a scos", a declarat joi Anca Nedea, noul președinte al Autorității Naționale pentru Turism.
România a fost prezentă timp de trei ani în cataloagele subsidiarei germane a Thomas Cook, unul dintre cele mai mari grupuri de turism din lume.
Oferta României a fost scoasă din cataloagele Neckermann care se distribuie în Germania. Din partea oficialilor din turism nu au venit încă explicații cu privire la decizia Neckermann.
O situație similară a existat și în anul 2012, când un alt gigant al turismului mondial, TUI, a renunțat să includă în cataloagele sale oferta turistică a țării noastre.


