Găsirea unui loc de parcare a devenit o provocare în centrele marilor orașe din România, iar tarifele sunt în continuă creștere. În ultimii ani, numeroase administrații locale au majorat tarifele pentru parcările publice, argumentând că măsura contribuie la reducerea traficului și a aglomerației din zonele centrale.
Astăzi, în unele orașe, o singură oră de parcare în zona ultracentrală costă până la 10 lei, iar pentru un loc de parcare de reședință șoferii pot plăti anual câteva sute de lei.
Cluj-Napoca, lider la costurile parcării
Cluj-Napoca se află printre cele mai scumpe orașe din România atât în privința parcărilor publice, cât și a locurilor de parcare vândute odată cu apartamentele noi.
În zona centrală, tariful pentru parcările publice ajunge la 10 lei pe oră, iar în ansamblurile rezidențiale noi un singur loc de parcare poate costa între 20.000 și 25.000 de euro, în funcție de cartier și de dezvoltator.
București
Capitala aplică același tarif maxim de 10 lei pe oră în Zona 0, unde cererea este cea mai ridicată.
În parcările private din centrul orașului și din apropierea clădirilor de birouri, tarifele pot depăși 15 lei pe oră, în funcție de operator. Una dintre cele mai scumpe parcări publice din România este cea de scurtă durată de la Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), administrată de Compania Națională Aeroporturi București, unde tariful ajunge la 20 de lei pe oră, fiind posibilă și taxarea fracționată, de 10 lei pentru 30 de minute. În cazul marilor centre comerciale, prima oră de parcare este, de regulă, gratuită, după care tarifele variază între 3 și 7 lei pe oră, în funcție de durata staționării. În centrul Capitalei, parcarea subterană de la Universitate practică tarife precum 25 de lei pentru 150 de minute, 40 de lei pentru 240 de minute sau aproximativ 36 de lei pentru o zi, în cazul plății prin aplicația mobilă.

Iași
Iașiul se remarcă prin costurile ridicate ale parcărilor de reședință
În anumite zone, abonamentul anual pentru persoanele fizice depășește 500 de lei, unul dintre cele mai ridicate niveluri din țară.
Constanța
Constanța se află, de asemenea, în topul orașelor cu taxe ridicate pentru parcările rezidențiale.
În sezonul estival, numărul mare de turiști pune o presiune suplimentară asupra locurilor de parcare, iar zonele centrale și cele din apropierea plajelor sunt ocupate aproape permanent.
Brașov
Brașovul practică tarife cuprinse, în general, între 3 și 4 lei pe oră în zona centrală.
Numărul redus de locuri disponibile în centrul istoric îi determină pe mulți șoferi să apeleze la parcările private, care sunt, de regulă, mai scumpe.
Timișoara
În funcție de zonă, parcarea costă între 2 și 4,5 lei pe oră.
Municipiul utilizează un sistem diferențiat de tarifare, iar abonamentele pentru rezidenți rămân printre cele mai accesibile dintre marile orașe din România.
Sibiu
În centrul istoric al Sibiului, tarifele pentru parcările publice sunt cuprinse, în general, între 3 și 5 lei pe oră, iar în unele parcări există și opțiunea unui tarif zilnic, de aproximativ 15 lei.
Cât costă parcarea în Mamaia
În stațiunea Mamaia, locurile de parcare sunt împărțite în mai multe zone tarifare. Primăria Constanța oferă 30 de minute gratuite, indiferent de zona în care este parcat autoturismul.
În Zona 0, parcarea este gratuită între orele 20:00 și 08:00, iar în extrasezon (până la sfârșitul lunii mai și după 1 septembrie) gratuitatea se aplică inclusiv în weekend și în zilele de sărbătoare legală.
Tarifele sunt următoarele:
2 lei pentru prima oră;
6 lei pentru două ore;
10 lei pentru trei ore;
30 de lei pentru o zi;
100 de lei pentru șapte zile.
Șoferii pot opta și pentru abonamente:
199 de lei/lună sau 2.000 de lei/an pentru zonele 0 și 1;
399 de lei/lună sau 4.000 de lei/an pentru acces în toate zonele tarifare din Mamaia și Constanța.




