Uniunea Europeană condiționează plata a peste 3 miliarde de euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (PNRR) de implementarea unor reforme privind justiția, combaterea corupției și îmbunătățirea procesului legislativ. România se numără printre cele 21 de state membre care și-au asumat astfel de angajamente, iar neîndeplinirea lor poate duce la amânarea sau blocarea unor tranșe de finanțare.
Fondurile pot finanța modernizarea instanțelor, digitalizarea dosarelor și dezvoltarea infrastructurii informatice
Potrivit Comisiei Europene, cele 21 de state au inclus în planurile lor naționale aproximativ 285 de jaloane și ținte, corespunzătoare unui număr de 75 de reforme și 36 de investiții. Spre deosebire de programele europene clasice, unde fondurile sunt decontate pe baza cheltuielilor eligibile, în cadrul PNRR banii sunt eliberați doar după ce statele demonstrează că au realizat reformele asumate.
Un jalon poate însemna adoptarea și intrarea în vigoare a unei legi, reorganizarea unei instituții sau introducerea unei noi proceduri administrative, în timp ce o țintă urmărește rezultate măsurabile, precum digitalizarea instanțelor, recrutarea personalului sau finalizarea unor investiții.
Printre statele care au introdus astfel de reforme se numără Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda.
În domeniul justiției, fondurile pot finanța modernizarea instanțelor, digitalizarea dosarelor și dezvoltarea infrastructurii informatice, însă plata depinde și de implementarea efectivă a reformelor. Comisia verifică nu doar existența contractelor sau achizițiilor, ci și funcționarea sistemelor și utilizarea lor de către instanțe și justițiabili.
Reformele anticorupție vizează consolidarea instituțiilor responsabile cu prevenirea și investigarea fraudelor, modificarea legislației, clarificarea competențelor, asigurarea resurselor necesare și introducerea unor mecanisme eficiente privind declarațiile de avere, avertizorii de integritate și conflictele de interese.
O altă componentă importantă privește procesul legislativ. Unele state s-au angajat să introducă evaluări de impact obligatorii, consultări publice extinse și proceduri mai transparente înainte de adoptarea noilor acte normative, pentru a crește predictibilitatea și calitatea legislației.
Pentru fiecare cerere de plată, guvernele trebuie să transmită Comisiei Europene documente care demonstrează îndeplinirea jaloanelor și țintelor asumate. Evaluarea poate include acte normative, dovezi privind aplicarea lor, rapoarte de implementare și documente care atestă funcționarea efectivă a instituțiilor sau sistemelor finanțate.
Comisia subliniază că simpla adoptare a unei legi nu este suficientă atunci când planul prevede și aplicarea sa efectivă. De exemplu, o autoritate anticorupție creată prin lege, dar fără conducere, personal sau competențe operaționale, nu este considerată funcțională și nu îndeplinește condițiile pentru deblocarea finanțării.
România se află printre statele care au inclus astfel de reforme în Planul Național de Redresare și Reziliență, însă fiecare tranșă de finanțare este condiționată de un set distinct de jaloane și ținte. Astfel, nu toate plățile depind de aceleași reforme din justiție sau anticorupție, ci de obligațiile aferente fiecărei cereri de plată.
Calendarul PNRR intră în etapa finală. Toate reformele și investițiile trebuie finalizate până la 31 august 2026, iar ultimele cereri de plată trebuie depuse până la 30 septembrie 2026. Comisia Europeană intenționează să finalizeze evaluările preliminare până la 20 noiembrie, astfel încât plățile să poată fi efectuate până la sfârșitul anului.
Executivul european avertizează că reformele adoptate după termenele stabilite sau măsurile care nu devin operaționale la timp riscă să nu mai fie luate în calcul pentru finanțarea prin mecanismul de redresare, chiar dacă ulterior vor continua din bugetele naționale sau prin alte programe europene.



