Operațiunea polițienească de amploare desfășurată în UE, denumită „Troja”, a dus la peste 160 de percheziții în 19 țări. Aproape 1.800 de polițiști, inspectori fiscali și vameși au fost mobilizați în cadrul acțiunii. Șapte persoane au fost arestate.
O afacere de proporții europene cu telefoane mobile second-hand prezentate drept produse noi este anchetată de Parchetul European. Peste un milion de telefoane ar fi fost vândute în acest mod, iar prejudiciul estimat pentru cumpărători ajunge la cel puțin 300 de milioane de euro.
Schema ar fi funcționat de ani de zile și a ajuns și în România. Ancheta, denumită „Troja”, a mobilizat peste 1.770 de polițiști, inspectori fiscali și vameși din 19 țări. În total, autoritățile au făcut peste 160 de percheziții și confiscări.
Telefoane „refăcute” și vândute ca noi
Potrivit Parchetului European (EPPO), telefoanele erau asamblate folosind componente deja utilizate, în special în Hong Kong și Emiratele Arabe Unite. După asamblare, dispozitivele ar fi fost curățate, recondiționate și ambalate astfel încât să pară telefoane noi. Telefoanele erau expediate către Olanda (Țările de Jos), iar ulterior ajungeau în depozite din Germania. Ultima etapă era vânzarea prin intermediul unor platforme online către clienți din mai multe state europene. Practic, un cumpărător care credea că achiziționează un telefon nou ar fi putut primi un dispozitiv construit din componente care fuseseră deja folosite. EPPO estimează că peste un milion de astfel de telefoane ar fi ajuns pe piața europeană.
300 de milioane de euro, prejudiciul consumatorilor. Cum ar fi fost păcălit și sistemul de TVA
Parchetul European estimează că prejudiciul provocat consumatorilor este de cel puțin 300 de milioane de euro. Anchetatorii estimează că statele membre ar fi pierdut separat peste 30 de milioane de euro din TVA. Mecanismul fiscal ar fi fost pus în funcțiune încă din 2018, folosindu-se inclusiv firme-paravan din Austria, Bulgaria, Germania, Țările de Jos și Elveția. Schema ar fi exploatat regimul special de TVA aplicabil anumitor produse second-hand. În cazul unor bunuri folosite, comerciantul poate plăti TVA doar pentru marja sa de profit, nu pentru întreaga valoare a produsului revândut. Potrivit procurorilor europeni, problema ar fi că telefoanele ar fi fost ulterior prezentate cumpărătorilor drept produse noi. Într-o asemenea situație, TVA trebuia calculată la valoarea integrală a produsului. Anchetatorii vorbesc despre două categorii de victime.
Cumpărătorii, care ar fi plătit prețul unui telefon nou pentru un dispozitiv realizat din componente folosite. Și bugetele statelor europene, care ar fi pierdut bani prin plata incorectă a TVA.
România, printre cele 19 țări vizate de anchetă
Operațiunea „Troja” s-a desfășurat simultan în 19 țări europene, inclusiv în România.
Lista statelor este impresionantă: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Elveția și Țările de Jos. Peste 160 de percheziții și confiscări au fost efectuate în cadrul operațiunii.
Ancheta a dus până acum la șapte arestări în Austria, Germania și Spania. Printre persoanele reținute s-ar afla și cei doi presupuși lideri ai organizației. Investigația a pornit după o sesizare transmisă de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
