Uniunea Europeană a plătit semnificativ mai mult pentru petrolul importat în trimestrul al doilea din 2026, deși cantitatea adusă din afara blocului comunitar a rămas aproape la același nivel. Valoarea importurilor de petrol a crescut cu 55,8% față de media lunară înregistrată în 2025, în timp ce volumul a avansat cu numai 1,2%, până la 36,7 milioane de tone pe lună, potrivit Eurostat.
Diferența dintre cele două evoluții este importantă: UE nu a cumpărat cu peste 50% mai mult petrol, chiar dacă factura de import a crescut cu aproape 56%.
SUA, Norvegia și Kazahstan, principalii furnizori
În trimestrul al doilea, Statele Unite au fost principalul furnizor de petrol al Uniunii Europene, cu 18,8% din importuri. Au urmat Norvegia, cu 14,3%, și Kazahstan, cu 13,4%, conform 2eu.brussels.
Piața petrolului rămâne astfel mai diversificată din punctul de vedere al furnizorilor decât alte categorii de energie. Niciunul dintre primii trei parteneri nu a avut o pondere de peste 20% din importurile UE.
Structura actuală este rezultatul schimbărilor produse în ultimii ani pe piața europeană a energiei. Rusia, care înainte de războiul din Ucraina era unul dintre principalii furnizori ai UE, nu mai figurează printre principalii parteneri pentru importurile de petrol. În trimestrul al doilea din 2026, ponderea Rusiei a coborât la aproximativ 1%.
Factura crește, dar volumul rămâne aproape neschimbat
Datele Eurostat arată o divergență puternică între valoarea și cantitatea importurilor de petrol. Volumul mediu lunar din aprilie-iunie 2026 a fost de 36,7 milioane de tone, cu doar 1,2% peste media lunară din 2025.
În schimb, valoarea importurilor a fost cu 55,8% mai mare.
Eurostat nu atribuie această diferență unui singur factor. Statisticile comerciale înregistrează valoarea și cantitatea importurilor, însă cifra de 55,8% nu poate fi interpretată automat drept o creștere similară a prețului petrolului. În diferență pot interveni cotațiile internaționale, cursurile valutare, structura produselor și schimbările din fluxurile comerciale.
Mai este un detaliu important: comparația făcută de Eurostat este între media lunară din trimestrul al doilea din 2026 și media lunară a întregului an 2025, nu între trimestrul al doilea din 2026 și aceeași perioadă din 2025.
LNG: mai puțin gaz, dar o factură ceva mai mare
Pentru gazul natural lichefiat, evoluția a fost diferită. Valoarea importurilor UE a crescut cu 4,1% față de media lunară din 2025, în timp ce volumul a scăzut cu 5,6%.
Statele Unite au avut o poziție dominantă pe această piață, furnizând 63,2% din LNG importat de Uniunea Europeană. Rusia a reprezentat 17,3%, iar Algeria 8,1%.
Diferența față de piața petrolului este evidentă: pentru LNG, dependența de un singur furnizor este mult mai pronunțată.
Norvegia domină importurile de gaz prin conducte
În cazul gazului natural în stare gazoasă, importurile UE au crescut atât ca valoare, cât și ca volum. Valoarea a fost cu 18,5% mai mare decât media lunară din 2025, iar cantitatea a crescut cu 3,4%.
Norvegia a furnizat 51,2% din importurile europene de gaz prin conducte, urmată de Algeria, cu 18,2%, și Regatul Unit, cu 11,1%.
Rusia a coborât la 10,2% și a fost depășită de Regatul Unit. Eurostat arată că ponderea gazului rusesc a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul restricțiilor și al procesului de renunțare treptată la importurile din Rusia.
Energia continuă să apese balanța comercială a UE
Creșterea facturii energetice are efecte și asupra balanței comerciale europene. În trimestrul al doilea din 2026, UE a înregistrat un deficit comercial de 21,8 miliarde de euro, primul deficit trimestrial de acest tip din al doilea trimestru din 2023.
Energia a fost principalul factor care a tras balanța în jos: deficitul comercial al UE pe produse energetice a crescut de la 71,3 miliarde de euro în primul trimestru la 101,1 miliarde de euro în trimestrul al doilea.
Datele privind petrolul, LNG și gazul transportat prin conducte arată astfel o situație diferită de la o categorie la alta. În cazul petrolului, UE a importat aproape aceeași cantitate, dar la o valoare mult mai mare. La LNG, volumul a scăzut în timp ce valoarea a crescut, iar la gazul prin conducte au avansat atât valoarea, cât și cantitatea.
Cifrele Eurostat arată, în esență, că problema energetică a Europei nu ține doar de câtă energie cumpără, ci și de cât plătește pentru ea și de la cine o cumpără.
Imagine: https://www.magnific.com/
