Statele membre încep să pregătească proiecte pentru centre de returnare în afara Uniunii Europene, după ce noul cadru european permite transferul persoanelor fără drept de ședere către țări terțe. Comisia Europeană spune că va analiza proiectele atunci când acestea vor fi suficient de avansate, dar nu precizează deocamdată dacă bugetul UE poate finanța construcția, administrarea sau funcționarea acestor centre și nici care ar fi temeiul juridic pentru o asemenea finanțare.
Bruxelles-ul aprobă principiul, dar lasă nota de plată în aer
Inițiativa pentru dezvoltarea modelelor concrete aparține statelor membre. Acestea trebuie să încheie acorduri cu țări terțe care acceptă persoanele transferate, în limitele noului regulament european privind returnările.
Comisia Europeană confirmă existența cadrului juridic pentru „return hubs”, însă nu a anunțat un mecanism prin care construcția sau operarea unor astfel de centre să fie plătită din bugetul comunitar. Executivul european spune că va examina proiectele atunci când acestea vor ajunge într-un stadiu suficient de matur.
Prin urmare, în această etapă există cadrul european, dar nu și un răspuns clar la una dintre întrebările esențiale: cine suportă costurile.
Ce sunt, de fapt, centrele de returnare
Noul sistem permite unui stat membru să transfere persoane care au primit o decizie de returnare către un centru aflat într-o țară din afara UE, dacă aceasta acceptă transferul printr-un acord cu statul membru.
Centrele pot deveni destinația finală pentru persoanele transferate sau pot funcționa ca etapă intermediară înaintea returnării în țara de origine ori într-o altă țară terță. Mecanismul nu se aplică minorilor neînsoțiți.
Acordurile cu țările terțe trebuie să respecte drepturile omului, dreptul internațional și principiul nereturnării, potrivit căruia o persoană nu poate fi trimisă într-un loc unde riscă persecuții sau tratamente incompatibile cu drepturile fundamentale.
18 țări europene au discutat planurile la München
Problema returnărilor și a cooperării cu statele din afara UE a fost discutată pe 26 septembrie, la München, la reuniunea organizată de ministrul german de interne Alexander Dobrindt.
La întâlnire au participat miniștri din 18 țări europene și reprezentanți ai Comisiei Europene. Pe agenda reuniunii s-au aflat consolidarea frontierelor externe, returnarea mai eficientă a persoanelor fără drept de ședere și aplicarea Pactului european privind migrația și azilul.
Comisia consideră colaborarea cu țările terțe una dintre componentele importante ale politicii europene de returnare. Instrumentele UE pot include, în general, finanțare și alte forme de sprijin pentru cooperarea în domeniul migrației, însă acest lucru nu înseamnă automat că bugetul european va finanța construirea și operarea unor centre de returnare.
Germania împinge modelul înainte
Germania se numără printre statele care susțin dezvoltarea unor asemenea mecanisme. Berlinul urmărește posibilitatea transferării unor persoane care nu au drept de ședere și care nu pot fi îndepărtate către țara lor de origine.
În jurul reuniunii de la München, Germania, Grecia, Austria, Țările de Jos și Danemarca au discutat, potrivit International Rescue Committee, despre pașii următori pentru dezvoltarea unor centre în țări terțe. Organizația menționează Uganda și Rwanda printre variantele luate în calcul, însă acestea sunt informații prezentate de IRC și nu reprezintă o confirmare a Comisiei Europene privind o decizie finală.
Italia a promovat, la rândul ei, ideea unor centre finanțate de UE, inspirate de modelul centrelor construite în Albania, potrivit aceleiași organizații.
ONG-urile avertizează asupra riscurilor
Planurile sunt contestate de International Rescue Committee, care susține că transferarea persoanelor în centre din afara UE poate crea riscuri pentru protecția refugiaților și pentru respectarea drepturilor fundamentale.
IRC invocă inclusiv experiența centrelor italiene din Albania. Organizația susține că acestea sunt costisitoare și ridică probleme privind tratamentul și demnitatea persoanelor transferate. Acestea sunt însă evaluările unei organizații umanitare și nu reprezintă concluzii ale instituțiilor europene.
Marea necunoscută: cât va costa și cine va plăti
Noul mecanism european stabilește condițiile juridice pentru transferurile către țări terțe, însă construcția efectivă a unor centre presupune acorduri bilaterale, infrastructură, personal, securitate, proceduri administrative și mecanisme de monitorizare.
În cazul acordurilor care prevăd și o eventuală returnare ulterioară, cadrul european impune inclusiv clarificarea responsabilităților părților și a situației persoanelor dacă această returnare nu poate fi realizată. Parlamentul European subliniază, de asemenea, că autoritățile naționale trebuie să informeze Comisia și celelalte state membre înainte ca asemenea acorduri să intre în aplicare.
Deocamdată, însă, Comisia nu a prezentat un mecanism specific prin care bugetul UE să suporte construcția, administrarea sau funcționarea acestor centre și nici un calendar pentru evaluarea proiectelor. Mingea este, în primul rând, în terenul statelor membre.
Cadrul juridic european există. Centrele sunt încă în faza de proiectare. Iar întrebarea care poate deveni decisivă pe măsură ce proiectele avansează este una foarte simplă: cine plătește factura?
Sursa: 2eu.brussels
