Cetăţenii români aflaţi în stare gravă, la terapie intensivă, la Podgorica, vor fi transportaţi marţi în România cu primul avion militar dintre cele trei trimise în Muntenegru, cea de-a doua aeronavă va transporta pacienţi stabilizaţi din punct de vedere medical, iar al treilea aparat va repatria corpurile neînsufleţite ale victimelor tragicului accident rutier produs duminică, informează diplomaţia română.

 

Ministerul Sănătăţii este pregătit să preia cei 29 de răniţi ca urmare a accidentului din Muntenegru, la care se adaugă încă un pacient - o domnişoară care a avut un accident de natură alpină şi care va fi repatriată şi va veni în cadrul acestui grup.

 

Un autocar s-a prăbuşit duminică seara într-o prăpastie în Muntenegru, accidentul soldându-se cu moartea a 18 persoane şi rănirea a 29