PeopleFlorian Gheorghe
Povestea de dragoste a unei eleve de liceu cu profesorul său. Au împreună doi copii
Publicat la 26.11.2020, 12:00:16

La început, și-au impus o relație discretă, de la distanță, până când a venit momentul când nu au considerată că nu mai pot fi constrânși de prejudecăți, deontologie și reguli.
”Momentul când ne-am privit altfel în ochi a fost în vara când Ianna a absolvit liceul și se pregătea pentru Universitatea Națională de Muzică București. Am făcut pregătire în particular, ne-am apropiat mult și de atunci suntem nedespărțiti”, povestește tenorul Octavian Dobrotă pe care publicul larg îl cunoaște din prima trupă de pop-operă Distincto (alături de Marius Olteanu și Mihăiță Radu). ”Împreună chiar și pe scenă căci, alături de Distino, Ianna a susținut multe turnee. Însă alături de ea, în duet, nu am fost decât o dată. Nu vrem să facem din familia noastră o formulă spectacol pe scenă, oricât de calitativă ar fi”, adaugă la fel de îndrăgostitul tenor după 18 ani de când viața i s-a schimbat radical. Și mult mai mult după ce au venit pe lume copii lor, Erika și Alexandru.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Victoraș Micula muncește smerit la mănăstire după condamnare. Cară bolovani, udă grădina și spune că viața printre măicuțe l-a schimbat

People
Nicușor Dan i-a prezentat-o pe Mirabela Grădinaru lui Donald Trump. Ce au discutat cei doi la dineul oficial

People
