money.ro
SportFlorian Gheorghe

Povestea incredibilă a fostului arbitru de primă ligă care a dat lovitura pe bursă! Cum a transformat Constantin Frățilă 400.000 de dolari într-o avere de zeci de milioane de euro

Publicat la 19.08.2026, 11:17:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Povestea incredibilă a fostului arbitru de primă ligă care a dat lovitura pe bursă! Cum a transformat Constantin Frățilă 400.000 de dolari într-o avere de zeci de milioane de euro

A intrat pe teren ca arbitru de Liga 1 (denumită atunci Divizia A – n.r.), dar adevărata sa „partidă” s-a jucat pe Bursa de Valori București. Fostul „cavaler al fluierului”, Constantin Frățilă (66 de ani), a transformat câteva sute de mii de dolari investiți la începutul anilor 2000 într-un portofoliu evaluat la 60 de milioane de euro doar câțiva ani mai târziu. Money.ro vă spune povestea incredibilă a fostului arbitru care a făcut milioane pe bursă și care astăzi vorbește despre active de 80-90 de milioane de euro.

Astăzi, cunoscutul arbitru constănțean al fotbalului anilor ’90 vorbește despre active de 80-90 de milioane de euro și despre o strategie care i-a adus câștiguri spectaculoase, dar și pierderi de ordinul zecilor de milioane. Numele Constantin Frățilă este cunoscut în lumea fotbalului, însă povestea sa financiară este cu totul diferită de traseul obișnuit al unui fost arbitru.

A arbitrat în Liga 1 timp de șase sezoane, între 1995 și 2001. După ce a pus capăt carierei din fotbal, a avut curajul să intre într-un domeniu în care avea să construiască una dintre cele mai spectaculoase averi asociate unui fost arbitru român- piața de capital.

De la central în prima ligă la Bursa de Valori București

Constantin Frățilă (66 ani), absolvent și doctorand al Facultații de Mecanica a Universitatii Transilvania din Brasov a început să investească la bursă încă din perioada în care era arbitru. În 1999-2000, a pus „la bătaie” aproximativ 400.000 de dolari, într-un moment în care Bursa de la București era departe de dimensiunile pe care avea să le atingă ulterior. Strategia s-a dovedit extrem de profitabilă. Frățilă a cumpărat acțiuni în companii care, la acea vreme, erau mult mai puțin atractive pentru investitorul obișnuit. Printre investițiile sale s-au numărat acțiuni COMCM Constanța, SIF-uri și alte companii listate. Iar una dintre cele mai spectaculoase creșteri avea să vină chiar de la COMCM. Presa de specialitate economică relata că, între 2000 și 2007, acțiunile companiei s-au apreciat de peste 1.500 de ori.

Din 400.000 de dolari, la 60 de milioane de euro

La sfârșitul anului 2007, Constantin Frățilă declara că portofoliul său bursier ajunsese la aproximativ 60 de milioane de euro. Investiția inițială de circa 400.000 de dolari se transformase, în câțiva ani, într-o avere de ordinul zecilor de milioane de euro. Dar exact când părea că pariul său pe bursă devenise un succes absolut, piața avea să-i ofere cea mai dură lecție.

În criza din 2008 și-a pierdut, pe hârtie, zeci de milioane Prăbușirea burselor din 2008 a lovit puternic și portofoliul lui Frățilă. Cele aproximativ 60 de milioane de euro nu mai valorau aceeași sumă după căderea pieței. Fostul arbitru a explicat însă că nu a intrat în panică și nu și-a lichidat participațiile. Mai mult, a continuat să cumpere. În 2008, potrivit declarațiilor sale, a apelat chiar la un credit de 2 milioane de euro pentru a investi în continuare pe bursă.

SIF Transilvania, una dintre marile sale bătălii

Un capitol important din povestea averii lui Constantin Frățilă este reprezentat de SIF Transilvania (companie cunoscută astăzi sub numele Transilvania Investments).

Fostul arbitru a devenit unul dintre cei mai importanți acționari individuali ai societății. Într-o anumită perioadă, deținerea sa a ajuns la limita de 5% permisă atunci de legislație.

Investiția în SIF Transilvania a generat și numeroase dispute cu conducerea societății și cu autoritățile pieței de capital. În 2020, Tribunalul Constanța i-a dat câștig de cauză lui Frățilă într-un dosar în care fusese vizat de acuzații privind manipularea pieței de capital, constituirea unui grup infracțional organizat și alte fapte. Bursa relata că instanța l-a achitat definitiv de aceste acuzații.

Astăzi vorbește despre o avere de 80-90 de milioane de euro

Dacă în urmă cu aproape două decenii portofoliul său era evaluat la 60 de milioane de euro, între timp averea sa s-a diversificat. În 2026, Constantin Frățilă a declarat că deține active în valoare de aproximativ 80-90 de milioane de euro. O bună parte din bani rămân investiți pe piața de capital. Printre companiile menționate de acesta se află Banca Transilvania, Transgaz, Transelectrica și Electrica. Potrivit declarațiilor sale, numai participația la Banca Transilvania ar valora aproximativ 7-8 milioane de euro.

Constantin Frățilă și-a mutat banii și în turism

Bursa nu este însă singurul loc unde Constantin Frățilă și-a construit averea.

Omul de afaceri are interese și în construcții și turism, iar în 2026 a făcut o nouă investiție importantă pe litoral. A cumpărat complexul hotelier Siret din Saturn pentru aproximativ 3,5 milioane de euro. Hotelul are 153 de camere, iar tranzacția a reprezentat una dintre cele mai recente extinderi ale portofoliului său.

Porumboiu, reperul printre foștii arbitri milionari- avere de circa 180 milioane de euro

Când vine vorba despre averile construite de foști arbitri români, numele lui Adrian Porumboiu (75 ani) rămâne unul dintre cele mai importante.

Porumboiu și-a construit averea în principal din agricultură și industria alimentară, nu din arbitraj. A fost arbitru internațional FIFA, iar după retragere a construit grupul Racova, cu activități în agricultură, panificație, ulei, biodiesel, lactate, comerț și alte domenii. ÎÎn urmă cu zece ani, averea lui Adrian Porumboiu era estimată la 180-200 de milioane de euro.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite