Pietele valutare sunt foarte volatile si nu reflecta neaparat principiile de baza. Lipsa de forta a monedei euro, imediat dupa lansarea acesteia, in 1999, nu a reflectat cresterea sau diferentele din ratele dobanzilor, ci mai curand nesiguranta pietei - atat fata de angajamentul statelor membre, cat si fata de credibilitatea politicilor noii Banci Centrale Europene. Forta dobandita mai tarziu de euro arata ca moneda a fost acceptata ca moneda globala, mai curand decat sa demonstreze o crestere mai performanta (chiar daca aceasta este exagerata acum de slabiciunea structurala a dolarului). Un mod de a privi importanta monedelor este sa vedem in ce masura acestea sunt folosite ca puncte de referinta pentru alte tari.
Lucrarile anterioare, privind regimul ratei de schimb, s-au concentrat pe clasificarea de facto a acestor regimuri. Ele au confirmat perceptia potrivit careia dolarul este mai interesant si mai larg folosit ca moneda de referinta decat euro.
Carmen Reinhart si Kenneth Rogoff au listat 45 de tari (in afara de Statele Unite) care folosesc, isi stabilesc cursul valutar si isi coordoneaza moneda in functie de dolar in perioada 1999-2001. Prin comparatie, ei listeaza doar 29 de tari (din afara zonei euro) care au ca referinta moneda euro. In plus, 11 dintre tarile excluse din lista sunt, in mod clar, ancorate la dolar, fata de numai trei tari ancorate la euro.
Eduardo Levy-Yeyati si Federico Sturzenegger listeaza 99 de tari care aveau dolarul ca moneda de referinta in 2000, incluzand 31 de tari fixate la dolar si 21 cu regimuri intermediare. Ei listeaza si 17 tari din afara zonei euro ancorate la marca germana, incluzand sapte cu regimuri fixe si una cu regim variabil. In ceea ce priveste francul francez, 19 tari il foloseau ca moneda de referinta, dintre care 15 aveau regimuri fixe si una regim variabil. Numai doua tari aveau ca referinta euro, dintre care una cu regim variabil. In total, studiul a gasit 52 de tari ancorate la dolar si 33 ancorate la marca, franc si euro. Raportul Anual asupra Reglementarilor si Restrictiilor Ratelor de Schimb al FMI pentru 2004 arata un echilibru mai puternic: 28 de tari ancorate la dolar si 24 ancorate la euro.
O noua abordare. Cercetarea facuta de David Cobham, de la Universitatea Heriot-Watt, aduce o noua abordare. Aceasta analizeaza tendintele ratelor de schimb, si nu pozitiile monetare declarate. Cercetarea foloseste trei masuri pentru tendintele ratelor de schimb, in anumite perioade. Perioada noiembrie 1998-iunie 2001 este caracterizata printr-o apreciere puternica a dolarului si o depreciere a euro. Iulie 2001-decembrie 2004 arata exact opusul (o apreciere puternica a euro si o depreciere a dolarului). Ianuarie 2005 - decembrie 2006 este o perioada de stabilitate - cursul euro/ dolar a fluctuat, dar a ajuns intr-un punct apropiat de cel de pornire.
Rezultate. Mai multe tari sunt ancorate la euro, decat la dolar, potrivit rezultatelor cercetarii. Lucrurile nu se schimba pentru ancorele puternice si foarte puternice in perioadele luate in considerare, indiferent daca euro s-a apreciat sau nu. Daca excludem perioada 1999-2001, mai multe monede par sa fie ancore slabe pentru dolar, dar puternice si foarte puternice pentru euro. Diferenta dintre studiile anterioare si acesta nu este ca mai multe tari au euro ca moneda de referinta, ci ca mai putine sunt ancorate la dolar decat se credea. Ancorele stabile pot fi considerate acele monede care au ramas ancorate fie la euro, fie la dolar, atat in perioadele de apreciere, cat si in cele de depreciere (1999-2004).
Ancore stabile pentru dolar. Acestea intra in doua categorii: tari mici din emisfera vestica si tari din Orientul Mijlociu. Principalele exceptii sunt China, Malaezia si (in categoria ancorelor slabe) India, Mexic si Vietnam.
Ancore stabile pentru euro. Acestea se impart in trei grupuri: membrii UE, alte tari europene din apropierea UE si tarile din CFA (zona francului african). Exceptiile sunt Noua Zeelanda si tarile din Zona Monetara Comuna din Sudul Africii (ancore slabe).
Previziuni. O concluzie secundara a cercetarii este ca tarile ancorate la dolar sunt mai dispuse sa-si schimbe politica decat cele ancorate la euro. In primul rand, doua tari ancorate puternic la dolar in 1999-2004 erau doar ancore slabe in 2005-2006. Presiunile mari pentru o slabire a ancorarii renminbi la dolar continua.
In final, proeminenta dolarului, ca moneda globala, ar putea fi amenintata. Euro a fost acceptat peste tot, iar forta si stabilitatea sa relative pot sustine o eventuala dominare.
