Ungaria se confruntă cu o nouă rundă de măsuri economice controversate, după ce premierul Viktor Orban a decis plafonarea prețurilor pentru produse de igienă personală, inclusiv hârtie igienică, scutece și tampoane.
Măsurile au fost impuse prin decret guvernamental, folosind atribuții speciale conferite de „starea de război”, iar efectele sunt deja vizibile în magazine: lanțurile comerciale au început să introducă rații la vânzare.
Decizia vine pe fondul unei stagnări economice profunde și a unei inflații care, deși în scădere, nu a ajuns la nivelurile așteptate. Presa din Budapesta relatează că economia ungară continuă să se deprecieze, afectată de scăderea producției industriale cu 5,4% și de o creștere modestă a vânzărilor cu amănuntul, de doar 0,4%. În acest context, guvernul lui Orban a recurs la măsuri de control sever al pieței, invocând nevoia de a proteja populația în fața „efectelor războiului”.
Rații în farmacii și supermarketuri
Printre primele reacții ale comercianților se numără introducerea unor limite stricte la achiziția produselor reglementate. Lanțul de farmacii Rossmann a anunțat deja că fiecare client poate cumpăra maximum cinci bucăți din fiecare articol supus plafonării. Totodată, cupoanele de reducere nu mai sunt valabile pentru aceste produse. Potrivit Asociației Naționale a Comerțului, restricțiile cantitative ar putea fi extinse și în alte rețele de retail.
”Este inacceptabil ca vânzătorii cu amănuntul să profite de pe urma familiilor maghiare, motiv pentru care înghețarea adaosului comercial este extinsă la produse noi”, a declarat Gergely Gulyás, șeful cancelariei premierului.
Noile reglementări impun ca adaosul comercial la produsele vizate să nu depășească nivelul mediu aplicat în luna ianuarie 2025, dar oricum să nu fie mai mare de 15%. Comercianții care nu respectă plafonarea riscă amenzi între 500.000 și 2 milioane de forinți (aproximativ 1.235 – 4.950 euro), iar sancțiunile pot include chiar închiderea magazinului pentru o perioadă de până la șase luni. Regulile sunt valabile între 19 mai și 31 august 2025.
O economie sub presiune și bugete revizuite
Deși guvernul ungar vorbește despre măsuri „anti-război” pentru protejarea cetățenilor, analiștii economici avertizează că Ungaria se confruntă cu o criză structurală. Publicația HVG notează că bugetul pe 2025 a fost deja rescris de mai multe ori, iar cel pentru 2026 a fost depus în condiții de incertitudine. Estimarea unei creșteri economice de 4,1% este considerată nerealistă, în timp ce inflația preconizată de 3,6% este probabil subevaluată. Proiecția unui deficit de 3,7% din PIB este, de asemenea, contestată.
Guvernul afirmă că scopul acestor măsuri este reducerea prețurilor și sprijinirea familiilor, însă impactul asupra pieței libere și al mediului de afaceri este deja vizibil. Comercianții avertizează că extinderea plafonărilor la peste 1.000 de produse din 30 de categorii ar putea duce la falimente și la restrângerea ofertei pe termen mediu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.