Rezervele valutare au scăzut în noiembrie până la 27,228 miliarde euro. pe fondul unor intrări mai mici decât ieşirile.
Astfel, intrările la rezerva valutară au însumat 1,62 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, operaţiuni pe piaţa interbancară, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele, se arată în comunicatul Băncii Naţionale a României (BNR).
Ieşirile de 1,709 miliarde euro au reprezentat "modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, operaţiuni plăţi din contul Comisiei Europene, operaţiuni pe piaţa interbancară, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele", se mai arată în comunicat.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia a ajuns la 2,1 miliarde euro, în urcare cu aproape 200 milioane euro faţă de luna anterioară.


