România construiește din nou nave care străbat oceanele. „Histria Elara”, noul tanc petrolier realizat la Constanța, pleacă la drum cu echipaj 100% românesc
„Histria Elara” -
, un nou tanc pentru transportul produselor petroliere și chimice realizat la Șantierul Naval Constanța, se pregătește să plece în primul voiaj. Nava va fi operată exclusiv de navigatori români și face parte dintr-o serie de petroliere moderne construite pe litoralul românesc.România a fost, timp de mai multe decenii, una dintre țările europene cu o industrie navală puternică. În marile șantiere de la Galați, Constanța, Brăila, Mangalia sau Tulcea au fost construite sute de nave comerciale care au ajuns în porturi din întreaga lume.
Astăzi, într-o perioadă în care industria europeană a construcțiilor navale se confruntă cu puternica concurență a șantierelor asiatice, la Constanța continuă să fie realizate nave comerciale de mari dimensiuni, cel mai recent exemplu, „Histria Elara”. Nava a fost construită în totalitate la Șantierul Naval Constanța și face parte din seria EcoMaxMR1, o generație de tancuri pentru transportul produselor petroliere și chimice.
„Histria Elara” va avea un echipaj format exclusiv din români
Una dintre particularitățile navei este politica privind personalul navigant.
„Histria Elara” va pleca pe mările și oceanele lumii cu un echipaj format din 17 navigatori, toți români. Nava va fi operată de Histria Shipmanagement, companie care a ales să păstreze tradiția folosirii personalului navigant din România. Potrivit conducerii companiei, folosirea exclusivă a navigatorilor români presupune costuri mai mari decât angajarea personalului din alte regiuni ale lumii, însă politica de recrutare va fi menținută. Primul voiaj al navei este programat pentru sfârșitul lunii august.

După mulți ani, din nou o navă de 180 de metri construită la Constanța
„Histria Elara” este un tanc chimic-petrolier cu o capacitate de aproximativ 40.000 tdw.
Nava are o lungime de 180 de metri, o lățime de 32,26 metri și un pescaj de 11,20 metri.
Viteza de operare poate ajunge la aproximativ 14 noduri. Proiectarea și construcția navei au fost realizate sub supravegherea societății italiene de clasificare RINA. Nava va naviga sub pavilionul Maltei și va fi operată de compania românească Histria Shipmanagement.
Seria de nave surori ce vor urma au fost proiectate pentru transportul produselor petroliere și chimice și beneficiază de soluții tehnice care permit transportarea simultană a mai multor tipuri de marfă.
Șantierul Naval Constanța, între marii constructori de tancuri petroliere și chimice
„Histria Elara” este a 26-a navă pentru transportul produselor petroliere și chimice construită la Șantierul Naval Constanța. Conducerea companiei susține că această experiență plasează șantierul între primii trei constructori mondiali specializați în nave din această categorie.
Mai mult, Șantierul Naval Constanța este prezentat drept singurul șantier european care construiește în prezent tancuri pentru produse petroliere și chimice de aproximativ 40.000 tdw.
Portofoliul de comenzi include încă o navă identică din aceeași categorie, programată pentru livrare în trimestrul al treilea din 2027.
România a fost una dintre marile țări constructoare de nave din regiune
Construcția navală are o tradiție industrială puternică în România.
Perioada de maximă dezvoltare a industriei poate fi plasată între sfârșitul anilor '60 și finalul anilor '80. În marile șantiere navale românești erau construite cargouri, petroliere, mineraliere, nave frigorifice, remorchere, feriboturi și nave militare. Printre cele mai importante centre ale industriei se numărau șantierele de la Galați, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea, Oltenița, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin și Orșova. O parte importantă a producției era destinată exportului. Nave construite în România ajungeau în Uniunea Sovietică, China, India și în numeroase state din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

România avea o flotă comercială de peste 280 de nave
Dezvoltarea șantierelor navale a fost însoțită de creșterea spectaculoasă a flotei comerciale românești. La sfârșitul anilor '80, România avea peste 280 de nave comerciale.
Cargouri, mineraliere, petroliere și nave frigorifice sub pavilion românesc transportau mărfuri între porturile Europei, Asiei, Africii, Americii și Australiei.
După 1990, flota comercială românească a dispărut inexplicabil, însă o parte dintre șantierele navale au reușit să supraviețuiască și să se adapteze economiei de piață. Astăzi, nave construite la Galați, Tulcea, Brăila și Constanța continuă să fie livrate armatorilor internaționali.
„Histria Elara”, dovada că România încă știe să construiască nave
Lansarea unei noi nave comerciale reprezintă mai mult decât finalizarea unui proiect industrial.
În spatele unei asemenea construcții se află sute de ingineri, proiectanți, sudori, electricieni, mecanici și specialiști din industria navală.
„Histria Elara” continuă o tradiție începută în urmă cu mai multe decenii în șantierele navale românești.
Țara noastră nu mai are flota comercială impresionantă de la sfârșitul anilor '80, însă a reuțit să păstreze infrastructura și specialiștii necesari pentru construirea unor nave complexe.

Marile vase construite în România de altădată



