Românii care dețin panouri fotovoltaice, baterii de stocare și contoare inteligente pot obține venituri suplimentare în această lună, în cadrul unui program lansat de Electrica. Compania a anunțat că va acorda un bonus de 0,40 lei pentru fiecare kWh (kilowatt-oră-n.r.) livrat în rețea în intervalul orar 19:00–21:00, atunci când consumul de energie este cel mai ridicat.
Programul, intitulat „Ținem România Aprinsă”, este destinat prosumatorilor care pot stoca energia produsă în timpul zilei și o pot injecta în sistem în orele de vârf. „Ora de vârf a fost mereu cea mai scumpă oră a României. Din august, pentru casele cu baterie, devine cea mai bine plătită”, a postat Alexandru Chiriță, directorul general al Electrica.
Peste 100.000 de locuințe ar putea participa la program
Potrivit reprezentanților companiei, în țară există deja peste 100.000 de gospodării care dispun de sisteme de stocare a energiei și care ar putea beneficia de noua schemă de stimulare. Bateriile trebuie încărcate în intervalul 11:00–16:00, atunci când producția de energie solară este ridicată, iar energia acumulată trebuie livrată în rețea între orele 19:00 și 21:00, atunci când cererea crește semnificativ. Totul este înregistrat prin intermediul contoarelor inteligente, iar bonusul va fi evidențiat direct pe factură.
Șeful Electrica: ”Nu vă cerem să reduceți nimic. Vă cerem să mutați”
Inițiativa vine într-o perioadă dificilă pentru sistemul energetic național, în contextul în care producția hidroenergetică este afectată de nivelul scăzut al Dunării, iar costurile pentru echilibrarea rețelei au crescut considerabil. În ultimele săptămâni, Alexandru Chiriță a lansat apeluri repetate către marile companii pentru a-și muta o parte din activitate în intervalul de la prânz, atunci când energia este mai ieftină și mai ușor de produs. Dat fiind situația, strategia este extinsă și către gospodăriile care produc energie electrică.
„Nu vă cerem să reduceți nimic. Vă cerem să mutați. Prânzul ne costă puțin, seara ne costă mult, iar bateria dumneavoastră poate face diferența”, a explicat șeful companiei sus amintită.
Măsurile vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat că autoritățile au ajuns la un acord cu marii consumatori industriali pentru reducerea voluntară a consumului în intervalul 19:00–23:00. Seceta severă, temperaturile ridicate și scăderea istorică a debitului Dunării au amplificat presiunea asupra sistemului energetic.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.