Ministerul rus de Externe pregește un proiect de lege care ar reintroduce vizele de ieșire din țară, o practică abandonată odată cu destrămarea URSS. Informația, apărută pe canale independente de Telegram, este negată oficial de Moscova. În același timp, două institute de sondare apropiate Kremlinului indică o ușoară scădere a popularității președintelui Vladimir Putin, pe fondul crizei carburanților.

Potrivit canalului de Telegram Можем объяснить (MO), care citează surse din mediul diplomatic și din administrația prezidențială rusă, Ministerul Afacerilor Externe lucrează la un proiect care ar impune din nou vize de ieșire pentru cetățenii ruși.

Conform informațiilor publicate, deplasările în statele considerate de Moscova drept „neprietenoase” ar urma să fie permise doar în grupuri organizate de cel puțin zece persoane, pe itinerarii aprobate în prealabil și însoțite de un responsabil. Chiar și pentru călătoriile individuale în alte state ar putea fi necesară o autorizație de ieșire emisă de autorități.

Ministerul rus de Externe respinge însă categoric informațiile. Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova a calificat relatările drept „absurdități” și a susținut că acestea fac parte dintr-o campanie de dezinformare.

Popularitatea lui Putin, în ușoară scădere

În paralel, două dintre principalele institute de sondare din Rusia – VȚIOM și FOM, considerate apropiate autorităților – indică o ușoară scădere a nivelului de încredere în Vladimir Putin.

Potrivit celui mai recent sondaj VȚIOM, realizat în perioada 29 iunie – 5 iulie, 66% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți de activitatea președintelui, cu aproape un punct procentual mai puțin decât în săptămâna precedentă. În același timp, procentul celor care spun că nu sunt mulțumiți de activitatea lui Putin a urcat la 22,5%, în creștere cu 1,2 puncte procentuale.

Rezultate similare au fost publicate și de FOM, institut considerat apropiat Kremlinului.

Criza carburanților afectează percepția publică

Potrivit sondajelor, principala sursă de nemulțumire este criza carburanților. Aproximativ 20% dintre respondenți au indicat lipsa benzinei și creșterea prețurilor drept una dintre cele mai importante probleme.

În ultimele săptămâni, Vladimir Putin a abordat public de două ori situația aprovizionării cu combustibil, susținând că Rusia dispune de suficiente stocuri și că sistemul energetic are „una dintre cele mai mari rezerve de siguranță din lume”.

În ciuda acestor declarații, în mai multe regiuni continuă să fie semnalate cozi la benzinării și dificultăți în aprovizionarea cu carburanți, pe fondul atacurilor repetate ale Ucrainei asupra infrastructurii petroliere ruse.

Deși scăderea înregistrată în sondaje este redusă, faptul că ea apare inclusiv în cercetările realizate de institute apropiate autorităților este urmărit cu atenție de analiști, într-un context în care războiul din Ucraina și problemele economice pun presiune tot mai mare asupra societății ruse.