money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Rusia ridică tonul în privinţa scutului antirachetă şi ameninţă din nou, după summitul G8

Publicat la 10.07.2009, 19:20:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rusia ridică tonul în privinţa scutului antirachetă şi ameninţă din nou, după summitul G8

"Dacă nu putem ajunge la un acord în acest dosar, cunoaşteţi consecinţele (...), ceea ce am spus în discursul despre starea naţiunii rămâne de actualitate", a declarat Medvedev într-o conferinţă de presă la sfârşitul summitului G8 desfăşurat în oraşul italian Aquila.

Rusia consideră instalarea scutului american antirachetă în Europa drept o ameninţare la adresa securităţii sale şi doreşte fie ca Statele Unite să renunţe la acest proiect, fie ca Moscova să facă parte din el.

Medvedev afirmase în noiembrie 2008 , în discursul său despre starea naţiunii, că "pentru a neutraliza, în caz de necesitate, sistemul de apărare antirachetă, va fi desfăşurat în regiunea Kaliningrad sistemul de rachete Iskander". Preşedintele rus a ţinut acest discurs la o zi după alegerea preşedintelui american Barack Obama la Casa Albă, dând impresia, potrivit analiştilor, că exercită presiuni cu riscul de a obţine efectul opus.

Ulterior, Medvedev şi-a flexibilizat într-o oarecare măsură discursul, administraţia americană exprimându-şi în acelaşi timp voinţa de a reveni la relaţii mai constructive cu Moscova.

Totuşi, Obama şi Medvedev nu au reuşit să ajungă la un acord privind scutul în timpul vizitei preşedintelui american în Rusia, de la începutul acestei săptămâni, în pofida semnării unui acord pentru reducerea arsenalelor lor strategice. Cei doi lideri s-au reîntâlnit la summitul G8, din care fac parte Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Rusia.

Scutul american antirachetă este "dăunător şi nu protejează ţările faţă de eventualele ameninţări", a declarat vineri Medvedev. "Pare o sfidare la adresa Rusiei pentru că, în final, controlează mai mult din teritoriul rus decât din cel al statelor despre care vorbeşte partenerul", a afirmat preşedintele rus.

De cealaltă parte însă, Washingtonul subliniază că scutul este îndreptat împotriva unor ţări-problemă precum Iranul, ale căror arme sunt considerate o ameninţare.

După învestire, guvernul preşedintelui american Barack Obama precizase că ar putea revizui planul de instalare în Cehia şi Polonia a scutului, propus de fostul preşedinte american George W. Bush.

"Ceea ce mă face destul de încrezător este faptul că americanii nu exercită presiuni în prezent pentru această iniţiativă, ci o studiază mai mult. Oare cum se va termina?", a declarat Medvedev după summitul G8 de la Aquila.  "Dacă partenerii noştri dau dovadă de voinţă pentru a revizui (proiectul - n.red.), sperăm să ajungem la un acord în toate celelalte privinţe. (...) Suntem dispuşi să participăm la un scut global şi să oferim mijloacele noastre tehnice, radare şi alte" echipamente, a adăugat preşedintele rus.

Iskander este o rachetă rusă cu rază scurtă de acţiune în concepţia sa actuală, iar o versiune îmbunătăţită a sa, capabilă să parcurgă 500 de kilometri, este studiată în prezent. Versiunea de bază a rachetei cunoscută sub numele de Tender/Iskander-M parcurge o distanţă de 100-400 de kilometri. Aceasta depinde totuşi de încărcătura rachetei, care poate varia între 480 şi 700 de kilograme. Dacă greutatea este maximă, dispozitivul poate parcurge o distanţă de 300 de kilometri, potrivit revistei specializate de armament Jane's.

Astfel, desfăşurarea acestor rachete nu ar încălca Tratatul pentru Forţele Nucleare Intermediare (FNI), acord sovieto-american intrat în vigoare în mai 1988 care prevede eliminarea şi interzicerea permanentă a rachetelor balistice cu rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite