“Am discutat cu mai multe banci despre posibilitatea de creditare a Asociatiei Salariatilor SNIF”, a precizat Blebea. Potrivit directorului de privatizare din cadrul Agentiei Domeniului Statului, Marian Ioan, valoarea datoriilor SNIF depaseste de aproape cinci ori valoarea capitalului social. “Capitalul social al societatii este de 9,98 milioane de lei, iar datoriile totale sunt de aproape 44 milioane de lei, din care aproximativ 90% sunt catre ANAF, iar restul catre peste 100 de agenti economici, printre care si Rompetrol”, a declarat pentru Business Standard Marian Ioan. Potrivit acestuia, valoarea imobiliara a SNIF depaseste 100 milioane de euro. In legatura cu procesul de privatizare, Ioan a precizat ca mai multe companii private, chiar din strainatate, s-au interesat sa cumpere SNIF. “Privatizarea se va face prin negociere directa, pentru a putea stopa vanzarea unor active imobiliare, pastrarea activitatii si a personalului”, a declarat Ioan.

Gheorghe Albu, secretar de stat in MADR, a declarat marti ca saptamana aceasta va fi aprobat proiectul de Hotarare de Guvern privind privatizarea Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF) de catre Ministerul Agriculturii, urmand ca acesta sa fie trimis spre avizare si altor ministere. Guvernul a decis, la sfarsitul lunii august 2007, instituirea administrarii speciale la SNIF. Potrivit actului normativ, “ADS exercita in numele statului prerogativele ce decurg din calitatea de unic actionar al SNIF, pana la finalizarea privatizarii”. In urma protestelor de ieri ale angajatilor de la Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare, zece salariati au decis sa intre in greva foamei, in timp ce liderii sindicatelor au fost chemati la negocieri cu Guvernul. Sindicalistii au fost in a doua zi de proteste, dupa ce, marti, membrii Uniunii Sindicatelor din Imbunatatiri Funciare au pichetat sediul Guvernului, cerand respectarea protocolului semnat cu Ministerul Agriculturii. Concret, liderii Uniunii au trimis o scrisoare premierului Tariceanu, prin care solicita solutionarea celor doua revendicari, privatizarea SNIF prin negociere directa si protectie sociala pentru angajatii disponibilizati, a declarat Vasilica Blebea. Potrivit lui Blebea, in 21 mai s-a semnat un protocol cu Agricultura, prin care se solutionau doua revendicari majore ale salariatilor SNIF. Una din revendicari se refera la protectie sociala pentru angajatii disponibilizati, iar cealalta la emiterea de catre minister a unui act normativ pentru ca SNIF sa se privatizeze prin metoda negocierii directe.