Salariul lui Nicușor Dan pe care îl primește de la Primăria Capitalei, instituția pe care o conduce. Edilul matematician a oferit detalii inedite despre veniturile și stilul său de viață modest în cadrul unui podcast. Cu un salariu lunar de aproximativ 20.000 – 21.000 de lei, primarul general spune că este mulțumit de această sumă. Mai mult, că s-ar descurca chiar și cu mai puțin.
Salariul lui Nicușor Dan:”Am avut 16.000 de lei, acum a crescut!”
Întrebat de Codin Maticiuc (podcastul „”), unul dintre moderatorii emisiunii, dacă nu i se pare că salariul său este mic pentru o funcție de conducere de asemenea anvergură, Nicușor Dan a recunoscut că remunerarea din administrația publică nu este foarte competitivă.
Despre salariul lui Nicușor Dan! „Din păcate da, sistemul public nu e foarte flexibil. Nu vorbesc aici de salariul meu, dar sunt poziții mari în organigrama noastră în care vrem să aducem oameni care câștigă 6.500 – 7.000 de euro în privat, dar pe salarii de 3.000. Și atunci e evident că oamenii nu vin. În sistemul public, salariile sunt destul de mari până la zona de conducere, dar pe Municipiul București sunt relativ mici”, a explicat primarul. De anul trecut, salariile primarilor și președinților de consilii județene au fost majorate cu 5%, conform prevederilor Nicușor Dan a confirmat că venitul său a crescut ușor: „Am avut 16.000 de lei, acum a crescut.”
Viața primarului care locuiește cu chirie: ”Chiria e de 590 euro, rata ar fi 580 de euro”
În ciuda funcției deținute, Nicușor Dan (55 ani) duce o viață modestă, evitând luxul ostentativ. Primarul locuiește împreună cu soția și cei doi copii într-un apartament închiriat într-o casă, pentru care plătește lună de lună. „Chiria e de 590 euro, rata ar fi 580 de euro, și rămân cu 14.000 de lei. Sunt mulțumit. Puteam să am și mai puțin, că mă descurcam. Sunt un om normal din punct de vedere al valorilor personale”, a declarat primarul, tată a doi copii. Nicușor Dan formează de ani buni un cuplu cu Mirabela Grădinaru, chiar dacă nu sunt încă soț și soție.







