Salariile procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) sunt un subiect de interes public, deoarece sumele îi lasă fără cuvinte pe mulți români. Potrivit datelor oficiale, remunerația unui magistrat din respectiva structură de parchet este formată din salariul de bază și mai multe sporuri, iar pentru funcțiile de conducere venitul brut lunar poate depăși 45.000 de lei.
Salariul uriaș al unui procuror DNA în 2026. Ce chenzină primește procurorul-șef
Sistemul de salarizare din cadrul DNA include o indemnizație de încadrare la care se adaugă, în tradiția bugetară, mai multe sporuri acordate pentru natura activității desfășurate. Cele mai importante componente sunt sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și cel mai amuzant spor, „de confidențialitate”. Valoarea totală a veniturilor crește în funcție de funcția ocupată, vechimea în magistratură și gradația profesională. La vârful grilei de salarizare se află funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Pentru această poziție, indemnizația de încadrare este de 34.800 de lei, la care se adaugă 8.400 de lei spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, 1.740 de lei spor de confidențialitate și 300 de lei spor pentru condiții de muncă.
Per total, venitul brut lunar ajunge la aproximativ 45.240 de lei, echivalentul a aproape 9.000 de euro înainte de taxe și contribuții.
Salariile procurorilor-șefi adjuncți
Și procurorii-șefi adjuncți ai DNA beneficiază de venituri similare. Pachetul salarial include indemnizație de încadrare – 35.406 lei, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică –8.552 lei, spor de confidențialitate –1.770 lei și spor pentru condiții de muncă –300 lei. Astfel, venitul brut lunar ajunge la aproximativ 46.028 de lei. Pentru procurorii de execuție, salariile variază în funcție de vechime. Un procuror cu peste 20 de ani vechime și gradația 5 beneficiază de un salariu de bază de 29.898 lei, la care se adaugă sporurile: de risc și suprasolicitare neuropsihică –7.175 lei, de confidențialitate –1.495 lei și pentru condiții de muncă – 300 lei. Venitul brut al unui procuror DNA depășește astfel 38.800 de lei pe lună. Pentru un procuror cu o vechime de minimum 15 ani, salariul de bază este de 28.749 lei, la care se adaugă sporuri cumulate de peste 8.600 de lei.








