Grecia a beneficiat deja de un bailout în luna mai a anului trecut. Finanţarea ţării devenise imposibilă în condiţiile în care dobânzile la bondurile emise pe pieţele financiare internaţionale explodaseră, iar piaţa bancară locală nu avea resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile supradimensionate ale statului grec.

 

Troika­­­ - UE şi FMI, cu aportul BCE -, a decis atunci să împrumute Grecia cu 110 miliarde euro (o sumă apropiată de cea a PIB României), din care a eliberat imediat 45 miliarde, dobânda perceptută fiind de 5%.

 

În schimb, grecii s-au angajat să ia măsuri de auteritate astfel încât să fie redus deficitul bugetar şi să-şi însănătoşească finanţele. Au trecut 13 luni de atunci şi nimei nu crede că Grecia o duce mai bine din punct de vedere fiscal. Ar fi trebuit să se împrumute de pe pieţele financiare internaţionale de anul viitor, dar dobânzile record de acum nu indică faptul că ar exista vreo şansă: 28% la obligaţiunile pe 2 ani şi 17% la cele pe 10 ani. Datoria publică va ajunge la 158% din PIB sau 340 miliarde euro.

 

Lumea pariază pe falimentul ţării, iar liderii europeni să străduiesc să arate că lucrurile pot fi remediate cu mai mulţi bani şi mai mult timp. Cei de la BBC şi FT au expus mai multe variante pentru finalul crizei greceşti. Care sunt scenariile?

 

Noul bailout ajută – scenariul optimist(?)

 

Pe termen scurt, guvernul ar trebui să treacă prin parlament noile măsuri de austeritate astfel încât să primească următoarea tranşă de împrumut de la UE/FMI de 12 miliarde euro, înainte de termenul de 3 iulie când grecii au de făcut plăţi de câteva miliarde de euro.

 

Grecia primeşte un nou bailout de 120 miliarde euro (330 miliarde euro în total de la finanţatorii externi), care acoperă tot deficitul statului şi plăţile pentru răscumpărarea datoriei.

 

Guvernul aplică măsurile de aueritate la sânge şi întăreşte finanţele publice, lăsând în acelaşi timp populaţia mai săracă. Noul bailout ar mai cumpăra Greciei 2-3 ani pentru a se pune pe picioare, timp în care ar trebui să ajungă să crească. Astfel ca la un moment dat să devină credibilă şi să se poată împrumuta de la finanţatori privaţi.

 

Însă, pentru asta trebuie ca toţi actorii europeni să se pună de acord, iar Germania să renunţe total la pretenţiile de a implica şi sectorul privat într-o restructurare a datoriei – agenţiile de rating au anunţat că orice intervenţie asupra intereselor creditorilor privaţi va fi considerată default, situaţie în care Zona euro ar putea lua foc.

 

Default haotic – Sfârşitul Zonei euro


Să spunem că planul de austeritate al lui Papandreou este respins de parlament – în situaţia în care opoziţia se opune multora dintre măsuri, iar majoritatea este fragilă după mai multe dezertări. UE şi FMI ar spune că nu pot să elibereze următoarea tranşă de împrumut, ceea ce înseamnă că grecii nu au bani să plătească datoriile care ajung la scadenţă, ceea ce înseamnă default.

 

De aici lucurile devin cu adevărat fierbinţi, Banca Centrală Europeană nu mai împrumută băncile greceşti dependente de finanţarea pe termen scurt, şi sistemul bancar se prăbuşeşte. Băncile europene suferă şi ele pierderi majore, care le testează capitalurile. Irlanda, Portugalia şi (poate) Spania ar fi şi ele contaminate şi ar avea nevoie de ajutor.

 

Europa ar putea avea momentul ei Lehman Brothers, ţările importante s-ar putea rupe de moneda unică europeană, economia mondială ar putea intra în declin.

 

Default ordonat


Confruntaţi cu presiunea populară, oficialii greci ar putea căuta o restructurare a datoriei, şi cancelarul german Angela Merkel s-ar putea întoarce să susţină ideea, după ce pare că a renunţat la ea la presiunile BCE şi ale Franţei.

 

Deţinătorii de bonduri ar trebui să accepte pierderi, care pot să se situeze între 30-50% din valoarea datoriei (dacă ar încerca să lichideze expunerea acum ar pierde cam jumătate din investiţie).

 

Cele mai afectate, dincolo de băncile greceşti, ar fi băncile franceze şi cele germane. FT speculează că Merkel l-ar putea convinge pe Trichet să continue să împrumute băncile greceşti, astfel încât sistemul să nu intre în colaps.

 

Grecia ar rămâne cu problemele, deşi ar avea o datorie mai mică de plătit. Accesul la pieţele internaţionale va rămâne închis pentru mai multă vreme. Austeritatea ar continua, iar creşterea economică, fără finanţare la îndemână, va rămâne modestă.

 

Irlanda şi Portugalia ar fi şi ele încurajate să caute să plătească mai puţin.

 

Grecia iese din Zona euro


Acesta a fost primul scenariu vehiculat după declanşarea crizei din Grecia, cel al hiperinflaţiei. La auzul zvonurilor, banii încep să iasă masiv din ţară, aşa că oficialii  închid băncile pentru o săptămână şi anunţă că Grecia se întoarce la drahmă.

 

Depozitele din bănci sunt schimbate în euro la paritate, dar după deschiderea pieţei, drahma începe să se prăbuşească, băgând în faliment toate firmele cu expunere pe piaţa externă. Capacitatea de import se prăbuşeşte, banca centrală tipăreşte şi mai mulţi bani. După mai mulţi ani, Grecia îşi stabilizează moneda şi reuşeşte să se întoarcă la creşterea economică, prin noul avantaj competitiv.

 

În cel mai rău caz, după ce Grecia părăseşte zona euro, capitalurile încep să părăsească şi ele Europa de teama colapsului. Euro se prăbuşeşte, Celelatel ţări PIGS sunt forţate să renunţe la euro în haosul creat, şi ultimele rămase să o susţină – ţările nordice – sunt forţate si ele să renunţe. Uniunea Monetară se dezintegrează şi aduce un nou moment Lehman.