În Suedia s-a sistat vânzarea de clone Range Rover chinezești, cu un design copiat în mod evident după modelul consacrat, dar la o scară mult mai mică. Se poate conduce fără permis și costă de 10 ori mai puțin decât originalul. Poliția a confiscat mașina și a amendat dealerul.
O mașinuță electrică ce seamănă izbitor cu un Range Rover, dar este de aproape zece ori mai ieftină decât originalul, a ajuns în centrul unui scandal în Suedia. Dealerul susținea că vehiculul este un simplu cvadriciclu, care poate fi condus fără permis. Polițiștii au ridicat însă mașina de pe stradă și au dus-o la cântar. Rezultatul a complicat serios povestea. Mașinile chinezești au ajuns să fie asociate, în ultimii ani, cu tehnologia de ultimă generație, baterii mari, autonomie impresionantă și sisteme electronice sofisticate. Dar în spatele acestei industrii uriașe există și o altă lume auto, a vehiculelor mici, ieftine și uneori atât de asemănătoare cu tipuri occidentale consacrate, încât originalul pare să fi fost folosit drept schiță. Un astfel de caz a ajuns în Suedia, unde un dealer a început să vândă un vehicul electric chinezesc cu aspect de Range Rover, prezentat drept cvadriciclu care poate fi condus fără permis. Poliția suedeză nu a fost deloc impresionată de această interpretare a legislației.
Mașina care arată ca un Range Rover „intrat la apă”, dar care costă de zece ori mai puțin
Modelul se numește Titan R7S și este un vehicul electric compact, cu patru roți, care încearcă să copieze vizual proporțiile și designul unui Range Rover. În Suedia, dealerul îl comercializează cu aproximativ 15.950 de euro, în timp ce Range Rover-ul care l-a inspirat costă circa 150.000 de euro. Mașina are aproximativ 4,02 metri lungime, 1,62 metri lățime și 1,70 metri înălțime. Dealerul o prezenta drept un vehicul care poate fi condus fără permis, fiind încadrat oficial într-o categorie destinată unor vehicule cu performanțe foarte reduse.
Scandalul a plecat de la cazul unui suedez cu probleme locomotorii care și-a cumpărat „Range Rover-ul” fără permis
Pentru el, posibilitatea de a cumpăra un vehicul pe care să-l poată conduce fără permis era importantă. Numai că aventura cu mașina chinezească avea să ia o turnură neașteptată.
Într-o zi, vehiculul era parcat în fața unui supermarket. Polițiștii au venit la mașină și i-au cerut proprietarului documentele și informații despre vehicul. Acesta nu avea certificat de înmatriculare și nici permis de conducere, întrucât dealerul îi spusese că nu are nevoie de așa ceva. Polițiștii au ridicat vehiculul pentru verificări suplimentare. Vehiculul a ajuns la un centru de inspecție, unde a fost cântărit – aproximativ 600 de kilograme. Numărul este mult peste limita de 425 de kilograme prevăzută pentru vehiculele din categoria respectivă în Suedia. Argumentul dealerului este unul care poate părea surprinzător- în cazul anumitor vehicule electrice, legislația suedeză permite ca bateria să nu fie inclusă în calculul masei relevante.
Prin urmare, susține dealerul, mașina ar trebui cântărită fără baterie, iar în această situație greutatea ar putea coborî sub limita legală. Concluzia specialiștilor a fost că mașina avea prea multă putere, prea multă viteză și prea multe locuri pentru un vehicol destinat celor cu probleme speciale. Chiar dealerul recunoștea că Titan R7S poate ajunge la 30 km/h, în loc de 25 km/h, cât este limita legală pentru această categorie. Vehiculul era prezentat cu cinci locuri, în timp ce categoria respectivă permite doar două: șoferul și cel mult un pasager. Cazul a ajuns să implice și dealerul, care a fost somat să nu mai comercializeze vehiculul ca pe un cvadriciclu ce poate fi condus fără permis dacă acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru această categorie.
China a avut și alte „surprize” pe patru roți cu alură europeană
Titan R7S nu este însă primul vehicul chinezesc acuzat că seamănă izbitor cu un model occidental consacrat. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Landwind X7, un SUV chinezesc lansat în urmă cu mai mulți ani și considerat o copie foarte apropiată a Range Rover Evoque. Designul exterior și chiar anumite elemente ale interiorului au fost comparate cu modelul britanic, iar Jaguar Land Rover a ajuns să conteste în instanță situația.
De-a lungul anilor au existat în China modele acuzate că seamănă cu Porsche Macan, MINI, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Toyota sau alte modele occidentale. În 2025, presa auto relata inclusiv despre modele chinezești prezentate la Salonul Auto de la Shanghai care aminteau puternic de Range Rover, Land Rover Defender, Chevrolet Corvette sau Volkswagen Transporter.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.