România se confruntă cu un nou efect major al secetei extreme. Nuclearelectrica a anunțat că va opri controlat și va deconecta de la Sistemul Energetic Național Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă în dimineața zilei de 28 iulie, din cauza nivelului fără precedent de scăzut al Dunării. Compania avertizează că, dacă situația se agravează, ar putea fi necesară inclusiv oprirea ambelor reactoare.
Potrivit companiei, măsura este una preventivă și respectă procedurile de exploatare aplicabile în condiții de secetă severă, fiind luată în baza celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
„În situația în care anumiți parametri asociați nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, experții centralei aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, inclusiv decizia de a opri o unitate sau chiar ambele dacă situația actuală nu se modifică”, transmite Nuclearelectrica.
Compania subliniază că oprirea reactorului nu afectează securitatea nucleară, personalul sau mediul și că Unitatea 1 va rămâne într-o stare sigură până la reluarea funcționării.






