Nu intamplator s-a afirmat ca asistam la o revenire puternica a tezelor marelui economist britanic John Maynard Keynes, pentru care atenuarea echilibrelor rele (recesiuni adanci) reclama interventia publica. Daca la nivelul tezelor de baza exista un numitor comun, nu acelasi lucru se poate spune despre operationalizarea politicilor. Presa a relatat pe larg in privinta diferentei de abordare intre Washington si axa Berlin-Paris, cea care da tonul in UE. Europenii sunt mai precauti in utilizarea stimulentului bugetar, de teama unor poveri viitoare ce ar putea sa complice inclusiv functionarea zonei euro; ei argumenteaza si prin eficacitatea mai mare a unor stabilizatori automati in UE, ca urmare a trasaturilor sistemelor de asistenta sociala (mai dezvoltate decat in SUA). Americanii, pe de alta parte, fiind de acord cu nevoia de reforma a sistemului de reglementare, gandesc ca prioritatea absoluta acum este evitarea unei mari recesiuni. Din acest punct de vedere ei s-au transformat in principalii sustinatori ai tezelor keynesiste. Merita sa fac cateva observatii pentru a vedea in ce masura diferentele pot fi conciliate. Prima remarca este legata de efectele interventiilor bugetare masive, in combinatie cu relaxarea politicilor monetare (in SUA si zona euro). Foarte mult depinde aici de modul in care aceste actiuni vor sustine cererea interna si, mai tarziu, vor incuraja relansarea economica. Cat priveste probabile reveniri ale inflatiei (ca urmare a injectiilor de lichiditate enorme), esential este ca politica monetara sa fie stransa la timp, dar intr-un mod gradual, pentru a se evita zmucituri de mare amploare si daune colaterale in lant. O alta remarca este legata de un factor-cheie pentru deblocarea pietelor financiare: modul in care vor fi tratate activele toxice, care impiedica diminuarea neincrederii pe piete. Ramane de vazut daca detaliile tehnice ale planului trezoreriei americane vor fi lamuritoare si convingatoare pentru piete. Bursele au reactionat pozitiv la aceste detalii si sunt semne ca sectorul privat este doritor sa se implice in proiectele menite sa trateze activele toxice. Dar trebuie spus ca acest plan presupune o extraordinara implicare a statului american, care isi asuma covarsitoarea parte a riscurilor (peste 90%). Opinia mea este ca se poate merge pe ambele piste, intrucat nu exista contradictie intre a reforma sistemul de reglementare si masurile de sustinere a cererii agregate. In acelasi timp, toti trebuie sa inteleaga ca gradul de coordonare a masurilor la nivel global trebuie sa fie inalt. Prin aceasta am in vedere si relatia dintre dolarul american si euro (revenirea peste 1,30 a monedei unice nefiind de ajutor pentru economia europeana in ansamblu). Fara o coordonare suficienta, vom asista la intensificarea masurilor protectioniste si persistenta crizei.
