Un director de vânzări dintr-o firmă din Cluj mi-a spus recent că are un turnover de 40% pe an și nu înțelege de ce. Salariile erau peste medie. Bonusurile, corecte. Biroul, cu fructe și cafea bună. Când am întrebat oamenii care plecaseră, răspunsul era același, formulat diferit: nu problema banilor. Ci senzația că, indiferent ce făceau, nimic nu se schimba. Cultura unei companii nu moare dintr-o singură decizie proastă. Moare din o sută de decizii mici pe care liderul nici nu le observă.
Lauzi în privat, critici în public
Pare o inversare stupidă, dar am văzut-o de nenumărate ori. Managerul care într-un one-on-one spune "ești unul dintre cei mai buni oameni pe care îi am", dar în ședința de luni, în fața întregii echipe, taie observații seci despre un raport întârziat. Ceea ce rămâne în memoria colectivă nu e lauda privată. E umilința publică. Oamenii învață repede că e mai sigur să nu iasă în evidență deloc. Așa se naște echipa de execuție pasivă, unde nimeni nu-și mai asumă nimic, pentru că asumarea vine la pachet cu riscul de a fi făcut de râs.
Angajezi pe alarmă și concediezi pe tăcute
Recrutarea la panică e o boală românească răspândită. Pleacă un om cheie, urmează o lună de haos, apoi se angajează în grabă primul candidat decent care apare. Fără onboarding real, fără să-i explice nimeni cum funcționează de fapt lucrurile. La fel se întâmplă și invers. Concedierile se fac abrupt, vineri după-amiaza, fără context pentru cei care rămân. Echipa care vede un coleg dispărut peste noapte, fără explicație, nu se gândește "bine i-a făcut". Se gândește "cine urmează". Nesiguranța asta tăcută costă mai mult decât orice compensație de plecare.
Ceri feedback și îl pedepsești când vine
Ședința de retrospectivă unde liderul spune "vreau să fiți sinceri, nu vă e frică de nimic" e adesea o capcană. Primul care e sincer și primește o reacție defensivă, un contraargument tăios sau, mai rău, o marcă invizibilă pe frunte, transmite mesajul întregii camere. Tăcerea de după nu e semn că totul e bine. E semn că oamenii au calculat că adevărul nu merită. Am văzut fondatori care se plâng că echipa nu vine cu idei, când ei înșiși au demontat public ultimele trei propuneri. Feedbackul e ca încrederea la bancă. Retragi mai mult decât depui și contul se golește.
