Utraşii Al Ahly au invadat complexul situat pe o insulă din mijlocul Nilului şi au dat foc mai multor clădiri, a declarat un responsabil din serviciile de securitate. În plus, potrivit televiziunii de stat, sute de ultraşi se îndreaptă spre Ministerul de Interne, în apropiere de piaţa Tahrir. Totodată, AFP scrie că sediul federaţiei egiptene de fotbal este în flăcări.

 

De asemenea, în oraşul Port Said mai mulţi protestari au dezlegat mai multe bărci care aprovizionează navele care traversează Canalul Suez în încercarea de a bloca traficul pe această rută vitală pentru navigaţia globală.

 

Toate aceste atacuri vin după ce un tribunal din Cairo a confirmat sâmbătă pedepsele capitale pronunţate în luna ianuarie împotriva a 21 de persoane dintr-un total de 73 inculpate pentru o tragedie care a avut loc la un meci de fotbal la Port Said. Cinci suporteri, din cei 52 judecaţi sâmbătă, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar 10 suporteri au primit câte 15 ani de închisoare. Nouă persoane au primit pedepse variind de la un an la 10 ani de închisoare, iar 28 au fost achitate.

 

În luna februarie 2012 o serie de violenţe au provocat 74 de morţi la un meci de fotbal care avut loc la Port Said între echipa locală Al-Masry şi echipa Al-Ahly din Cairo. Tragedia s-a produs după victoria celor de la Al-Masry, când mai multe sute de suporteri au invadat terenul şi au aruncat cu proiectile spre suporterii celor de la Al-Ahly.