UPDATE Sute de percheziţii la suspecţi de furt de combustibil din aeroporturi şi rafinării VIDEO

În urma celor 233 de percheziţii efectuate în această dimineaţă pentru probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de produse petroliere din rafinării și Aeroporturile Internaționale „Henri Coandă” și „Aurel Vlaicu” București, până la ora 12.00 au fost depistate şi conduse la audieri 222 de persoane.

 

Au fost identificate mai multe mijloace de probă ce au ridicate de poliţişti pentru continuarea cercetărilor. Astfel, au fost ridicaţi aproape 65.000 de litri de combustibil, 632.900 lei, 132.125 euro, 25.900 dolari americani, 3.600 coroane suedeze, 19 autoturisme, mai multe documente şi înscrisuri, precum şi recipiente pentru depozitarea combustibilului.

 

De asemenea, echipele de control au confiscat 4 pompe, 44 de telefoane şi laptop-uri, 65 de cartuşe de vânătoare, 2 arme de vânătoare depozitate contrar dispoziţiilor legale şi 195 de cartuşe de ţigări netimbrate.

 

La acțiunea coordonată de Inspectoratul General al Poliției Române și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, desfăşurată cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, au participat peste 1000 de polițiști din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și I.P.J. Argeș, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Constanța, Buzău și Dâmbovița, care au folosit peste 600 de autospeciale.

 

Monitorizarea echipelor din teren s-a realizat cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General al Aviației din Ministerul Afacerilor Interne.

 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale- I.G.P.R., Departamentului de Informații și Protecție Internă din M.A.I. și al Serviciului Român de Informații.

 

Cinci polițiști, un jandarm și un pompier din Cornești, jud. Dâmbovița, au fos duși la audieri, urmând să fie stabilită implicarea lor exactă în derularea și acoperirea furtului de combustibil.

 

Unul dintre echipajele din această operațiune s-a răsturnat cu mașina, în urma exploziei unui cauciuc. Polițiștii şi suspectul pe care îl transportau au fost ușor răniți. Autoturismul se întorcea la Poliţia Ploieşti, după o descindere care avusese loc în judeţul Dâmboviţa.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed